Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu intră, săptămâna aceasta, în ultima etapă a avizării. Potrivit deputatului de Gorj, Mihai Weber, în data de 11 martie documentația va ajunge spre analiză în Comitetul Economic și Social. Ulterior, Guvernul va aproba în perioada următoare o Hotărâre cu privire la indicatorii tehnico-economici aferenți Drumului Expres Târgu Jiu – Craiova. Este de amintit că documentația, alături de Studiul de Fezabilitate, a fost avizată recent în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Conexiunea dintre cele două municipii din Oltenia se va realiza prin Autostrada Craiova – Filiași (km 0+000 – km 51+503) și prin Drumul expres Filiași – Târgu Jiu (km 51+503 – km 110+100). Traseul acestui drum de mare viteză este structurat în 6 loturi, cu o lungime totală de 110 km și se va desprinde din Drumul Expres Craiova-Piteşti, din nord-estul Municipiului Craiova, având ca punct final sud-estul Municipiului Târgu Jiu (varianta ocolitoare Târgu Jiu), traversând mai multe localități din Dolj(Ghercești, Șimnicu de Sus, Craiova, Ișalnița, Almăj, Coțofenii din Față, Brădești, Filiași) și Gorj(Țânțăreni, Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Bărbătești, Jupânești, Târgu-Cărbunești, Scoarța, Dănești, Târgu Jiu).
0 141