Era pe vremuri o emisiune la TVR, de prin 1977 până în 1983, după care s-a oprit. Regimul Ceaușescu nu a mai dorit ca poporul să vadă ce este dincolo de gard. Erau reportaje realizate mai mult pe cont propriu de ziaristul Aristide Buhoiu. În 1984, Aristide Buhoiu a plecat în SUA. Nu se știe cum. Dacă a rămas, dacă a fugit. Undeva scrie că ar fi emigrat, deși pare mai mult o glumă, având în vedere că după 1983 au început anii grei ai comunismului în România, care s-au încheiat în 1989, prin trecerea la altceva. Altceva care, iată, a durat 35 de ani în curând. Vom marca 35 de ani de la evenimentele din 1989. Nici până acum nu am înțeles exact ce s-a întâmplat, însă am rămas cu fondul: schimbarea de putere și mai ales de sistem din România.
Suntem la 35 de ani de la revoluția sau de la evenimentele din 1989 și încă nu avem finalizat procesul revoluției. Încă nu știm ce a fost: lovitură de stat sau revoluție. O mișcare inițiată de serviciile secrete ale noastre sau ale altora sau un demers izvorât din popor care, ulterior, a fost confiscat de neocomuniști și personalul de la fosta Securitate. Nici acum nu știm cum să înțelegem fenomenele de atunci. Știm sigur că aveam un context internațional. Uniunea Sovietică se apropia de final. În statele din Europa de Est și Centrală influența URSS se diminuase. Chiar URSS inițiase reforme precum glasnost și perestroika. România era sub un clopot de plumb de sub care se auzea foarte slab. Nu se știe cine a aprins flacăra schimbării: dacă au fost cetățenii sau dacă au fost serviciile sau alte structuri. Cert este că s-au întâmplat o serie de lucruri care ieșeau din tipare, care nu cadrau cu peisajul, cu tabloul.
Încă mai există pe internet înregistrări de atunci. Inclusiv cu Ion Iliescu. Acesta vorbea în zorii schimbării sistemului politic din țara noastră de cei care au întinat valorile socialismului și au slăbit PCR și au pierdut încrederea poporului. Omul chiar credea că va fi vorba despre continuitate. Nu îi spusese și lui cineva că nu mai este urmașul lui Ceaușescu și al socialiștilor. Atunci a și spus că a sunat în URSS și a cerut lămuriri lui Gorbaciov care e treaba cu schimbările de macaz din Europa și din partea respectivă de lume. I s-a spus că se schimbă sistemul, nu doar șefii, și atunci Iliescu și-a adaptat și el discursul și a început să vorbească în premieră despre democrație, economie de piață, pluripartidism, alternanța la guvernare, Putere și Opoziție, alegerea conducătorilor prin vot liber și alte delicii ale democrației reprezentative.
Dar am avut un parcurs sinuos, cu schimbări violente de guverne. Am avut mineriadele. Ne-am făcut singuri de râsul planetei. Unii au spus că România a fost atunci un teren de încercare, un câmp tactic al cuiva cu interese în zonă, state sau grupuri de interese. Nu s-a aflat nici asta până acum. Au urmat anii grei de strâns cureaua, dacă ne mai aducem aminte de guvernările de dreapta cu Victor Ciorbea și Radu Vasile. Negocierile de trecere la lumea nouă, de la stat la privat, la dispariția coloșilor industriali și a mineritului cum era cândva. Au urmat iar mineriade, eternele negocieri cu FMI și Banca Mondială. Ni se spunea mereu că va fi bine, dar că trebuie să strângem cureaua. Învățam din mers cum este cu democrația. Am crezut că nu mai scăpăm de Iliescu și am scăpat. Am crezut că ne trece glonțul pe la ureche cu Vadim Tudor în turul II. Am fost dezamăgiți de Constantinescu. Ne-a spus că a fost învins de servicii. A urmat după încă o tură cu Iliescu, Traian Băsescu. Un politician cu scheleți care ne-a promis că îi va arde pe corupți și că vom trăi bine. Nu am simțit nici una, nici alta. Pare că de atunci s-a întâmplat ceva cu serviciile și cu justiția. Au început să fie deturnate înspre ceva. Nu am înțeles înspre ce. Am intrat între timp în NATO și în UE. Așa e viața după atâta așteptare. Stânga nu a mai prins postul de președinte de 20 de ani. Au urmat 10 ani cu Iohannis care s-au încheiat astfel:
„Știu că am făcut greșeli, știu că pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulțumit. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor deciziilor mele a stat un singur lucru: prosperitatea și apărarea tuturor cetățenilor români”, a spus Klaus Iohannis. Care este cu adevărat moștenirea lui Iohannis? Ne-a lăsat ceva de care încă nu ne dăm seama, dar pe care încercăm să îl înțelegem. Parcă ne aducem aminte că un stat al NATO a fost lăsat fără șef la SRI timp de 1 an și jumătate. Sau poate că Hellvig știa ce urmează și a fugit din Pădure. Încotro ne ducem după 35 de ani? Pe ce drumuri?
