Procurorii DIICOT Târgu-Jiu au finalizat în mai 2018 dosarul penal în care nu mai puțin de 14 tineri au fost puși sub acuzare într-un dosar de trafic de droguri. Întreaga „echipă de fotbal”, cu rezerve cu tot, a ajuns în vizorul anchetatorilor în decembrie 2017, când au fost efectuate nu mai puțin de 44 de descinderi la diverse adrese din Gorj, Hunedoara și București. Membrii grupării se specializaseră în aducerea drogurilor din Grecia pentru a le vinde în special tinerilor din Capitală și Târgu-Jiu, dar și în Valea Jiului. O parte dintre ei au suferit pedepse cu închisoarea iar acum rând pe rând își cer reabilitarea de la judecătorii Tribunalului Gorj. Ieri a fost cazul lui Czeller Alexandru, care a mai fost condamnat, cu câțiva ani în urmă, tot pentru trafic internațional de droguri. Atunci a primit un an cu suspendare după ce gruparea din care făcea parte a fost acuzată că a adus în țară un kilogram și jumătate de canabis.
0 617