Echipa de robotică a Colegiului Național “Tudor Vladimirescu” a obținut calificarea la Campionatul Național de Robotică. „Tea-Borgs“ va participa la următoarea fază în perioada 10-12 martie.
Peste 80 de echipe au luat parte la cele trei zile de competiție din cadrul Campionatului Regional de Robotică, desfășurat la Universitatea Politehnica din București.
Echipa de robotică de la CNTV a luat două premii: Inspire Award și Finalist Alliance.
Eugen Nodea, profesor de informatică la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu“, și Mirel Stoian, profesor de matematică la Universitatea din Petroșani, sunt cei doi mentori ai echipei. „În ultimii patru ani, consecutivi, ajungem în finala regională și în doi ani consecutivi ajungem în faza națională, culminând cu rezultatul de excepție de anu trecut: locul I în finala națională și calificarea la cele două mari evenimente din domeniul roboticii: olimpiada internațională de robotică din SUA și concursul internațional de robotică desfășurat la Geneva în SUA“, a spus Eugen Nodea, mentorul echipei de robotică.