‘Echipa Naţională a României a dominat categoric competiţia situându-se pe locul I în clasamentul individual, dar şi în clasamentele pe echipe, atât la medalii cât şi la punctaj cumulat’, a anunţat ministerul.
Potrivit unui comunicat de presă, dintre cei patru competitori români s-a distins Mihnea Andreescu, câştigătorul concursului cu punctaj maxim. Performanţa acestuia reprezintă o încununare a carierei de olimpic la informatică, Mihnea devenind din acest an student şi urmând să îşi continue activitatea ca antrenor şi membru al echipelor de selecţie a Loturilor României, a precizat sursa citată.
‘O performanţă remarcabilă a obţinut mult mai tânărul Mihai-Valeriu Voicu, care, de la medaliat cu aur, anul trecut, la Dorohoi, la Balcaniada de Juniori, devine în acest an medaliat cu aur şi ocupant al locului al doilea şi la categoria seniori’, a transmis Ministerul Educaţiei.
Medalii de aur au obţinut Mihnea Andreescu – absolvent al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti (Locul I cu punctaj maxim posibil) şi Mihai-Valeriu Voicu – elev la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti (Locul al doilea în clasament), medalie de argint: Luca-Mihai Ilie – elev la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medalie de bronz: Vlad-Alexandru Haivas – elev la Colegiul Naţional de Informatică ‘Tudor Vianu’ din Bucureşti.
Echipa României a fost însoţită în deplasarea la Maribor de Adrian Panaete, vicepreşedinte al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică (SEPI), profesor la Colegiul Naţional ‘A. T. Laurian’ din Botoşani, în calitate de team-leader, şi Adrian Budău, copreşedintele Societăţii ‘Infoarena’, membru în Comitetul Director al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică, în calitate de deputy leader.
România a ocupat locul I pe medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de miercuri, la Kutaisi, în Georgia, a avut loc festivitatea de premiere a celei de a VII-a ediţii a Olimpiadei Europene de Informatică pentru juniori, ediţie la care au participat 96 de concurenţi din 24 de ţări.
România ocupă locul I pe medalii în clasamentul celor 24 de ţări participante şi rămâne, în continuare, singura ţară care reuşeşte să cucerească medalia de aur la fiecare dintre cele şapte ediţii anterioare, subliniază Ministerul Educaţiei.
Echipa României a obţinut o medalie de aur şi trei de argint:
* Iorgulescu Andrei Paul, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti – medalie de aur * Neacşu Matei, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti – medalie de argint * Petrean Roland, Şcoala Gimnazială ‘Simion Bărnuţiu’ Zalău – medalie de argint
* Mureşan Luca Valentin, Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’ Satu Mare – medalie de argint Echipa a fost coordonată de reprezentanţii Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică, care a asigurat selecţia şi pregătirea loturilor reprezentative: Daniela Lica – Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova şi Bogdan-Ioan Popa – Universitatea Bucureşti. Vezi foto aici!