Mai mulți tineri din orașul Rovinari și din localitățile din apropiere s-au trezit, joi dimineața, la ușă cu mascații de la Serviciul de Investigații Criminale și de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, fiind suspecți de comiterea unor infracțiuni grave, într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală.
Trei dintre aceștia au calitatea de făptuitori, în cauza aflată în cercetare la DIICOT, iar procurorii dețin dovezi care atestă că rovinărenii constituiseră o grupare infracțională care aderase la un grup infracțional organizat cunoscut din București, care intrase în legătură cu un alt grup infracțional care acționa pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, iar gorjenii aveau rolul de a căra banii din vestul Europei în România.
Potrivit unui comunicat al DIICOT…
… ”În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că la gruparea infracțională a aderat o altă grupare specializată în comiterea de infracțiuni informatice pe teritoriul SUA, având ca scop transportul sumelor de bani ilicite pe teritoriul României. Astfel, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, pe raza municipiului Rovinari, trei făptuitori au constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, în care au atras mai mulți membrii (aderenți și sprijinitori) aceștia având roluri stabilite de liderii grupului în funcție de abilitățile demonstrate ale fiecăruia ( intelectuale ori în conducerea autoturismelor), scopul fiind acela de a transporta sume foarte mari de bani de pe teritoriul Țărilor de Jos pe teritoriul României. Liderul percepea comision din suma de bani transportată, iar ceilalți membri erau remunerați pentru fiecare transport efectuat, aceștia cunoscând faptul că banii provin din săvârșirea unor infracțiuni informatice tip skimming de către membrii grupului infracțional organizat care acționa pe teritoriul SUA. Prejudiciul produs în perioada mai-octombrie 2021 se ridică la de 1.756.284 de USD .
În intervalul septembrie 2020 – octombrie 2021 liderul grupului infracțional a acumulat în contul aferent portofelului electronic aproximativ 7.000.000 USD în depozite și aproximativ 8.000.000 USD în retrageri, bani introduși în circuitul civil și utilizați ca provenind din surse licite, fiind cunoscută originea ilicită a acestora.
De asemenea, sumele de bani reciclate au fost învestite în autoturisme, imobile, societăți comerciale, fermă de minat cryptomonede, drepturile de proprietate aflându-se în patrimoniile membrilor grupului ori ale unor persoane interpuse”.
Mașini de lux și spații comerciale
Conform unor surse, în dosarul instrumentat de DIICOT este vizat Bobi Claudiu Antonie, un tânăr din Rovinari care, în ultima vreme, și-a dezvoltat mai multe afaceri în oraș și și-a achiziționat și câteva autoturisme de lux. Antonie deținea un depozit modern, de 750 mp, într-un cartier al orașului în care funcționa o afacere de detailing auto. În urmă cu două luni, acesta a deschis o casă de schimb valutar și o bijuterie, pe o firmă înființată, anul trecut, French Bulldog Kim SRL. Claudiu Antonie are, pe lângă alte autoturisme de lux, un Mercedes V – Class, VIP Luxury KING VAN, al cărui preț sare de 150.000 de euro. Antonie este fiul unui afacerist cunoscut din Rovinari.
Din gruparea infracțională de la Rovinari face parte și Alin Costoiu, unul dintre prietenii apropiați ai lui Claudiu Antonie. Acesta și-a achiziționat, în vara acestui an, fără să dețină vreo afacere, un Mercedes GLE 63 a cărui valoare de piață se situează în jurul a 100.000 de euro. Printre cei vizați în anchetă ar mai fi Daniel Dună și alții, care la un moment dat au transportat bani din Belgia, Olanda și Luxemburg în România.
În ultimii ani, membrii grupării își făceau vacanțele în destinații exotice, alături de tinere din Gorj care prestau ca escorte în străinătate.
Cărau banii fraților Caran din București
Mascații și procurorii DIICOT au efectuat, joi dimineața, peste 80 de percheziții care îi vizează pe liderii clanului Caranii, frații Răducanu Costel, Emil și Aurel. Cu ei colaborau tinerii din Rovinari.
”La data de 23.11.2023, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale, cu sprijinul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciile Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale, Serviciile de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Dolj, Gorj, Timiș și Brăila, Direcției Generale Anticorupție, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş” și Brigăzilor Speciale de Intervenție din județele Dolj, Gorj, Brăila și Timiș, au pus în aplicare 84 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dolj, Gorj, Timiș și Brăila într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, tentativă de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, spălarea banilor, dare și luare de mită, trafic de influență, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual, uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și rele tratamente aplicate minorului.
Din cercetările efectuate a rezultat că începând cu luna septembrie 2020 și până în prezent 3 făptuitori (frați), în calitate de lideri decizionali, au inițiat și constituit un grup infracțional bazat atât pe relații de rudenie, cât și prin afiliere sau alianțe (naș-fin, cumnați), specializat în comiterea de infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului în scopul impunerii în mediul infracțional al „renumelui” grupării infracționale (în detrimentul altor grupări infracționale), extinderii zonelor de influență atât pe raza municipiului București cât și la nivelul întregii țări, precum și pentru extinderea activității infracționale în străinătate, prin sprijinirea unor grupări specializate în infracțiuni informatice.
În vederea atingerii scopului propus, încă din momentul constituirii, cei trei lideri decizionali au atras mai mulți membri (persoane cu un fizic impunător și comportament violent), pentru a-i însoți zilnic, atât pentru preîntâmpinarea escaladării unor conflicte cu grupări rivale, cât și în vederea unei expuneri cât mai puternice sub aspect numeric a membrilor grupului infracțional în zonele care prezentau interes pentru impunerea influenței ( centrul și nordul Capitalei, stațiunea Mamaia Nord în sezonul estival ș.a.)”, se mai arată în comunicatul DIICOT.