EvenimentUltima oră

El este tânărul care a decedat în accidentul de la Lazuri! Albert, plâns de întreaga comunitate din Târgu Cărbunești

Albert Diaconescu, în vârstă de 22 de ani, din Târgu Cărbunești, retras de la școala de poliție după ce s-a îmbolnăvit, a decedat în urma accidentului de aseară de la Scoarța.

Acesta a intrat în comă după impactul de la Lazuri, el fiind scos din autoturismul care a intrat pe contrasens, cu ajutorul pompierilor de la descarcerare. Vestea decesului a dat-o, în urna cu scurt timp, chiar familia tânărului Albert Diaconescu.


Albert Diaconescu suferea de distonie, o boală care îi provoca spasme musculare, fapt care l-a determinat să se retragă și de la școala de poliție, și să se angajeze dar, posibil, și să provoace accidentul rutier în care acesta și-a pierdut viața.


„Zbor lin spre îngeri, fiul nostru”, au transmis părinții lui Albert,anunțând tragică veste. Numeroase persoane ah transmis mesaje de condoleanțe și părere de rău pentru decesul tânărului din Târgu Cărbunești.

„În seara de 22 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, în calitate de participant la trafic, cu privire la faptul că, pe DN 67 Scoarța, a avut loc un accident rutier, cu două victime.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Scoarța, din direcția Târgu Jiu către Novaci, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul București.
Conducătorul auto de 22 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar bărbatul de 46 de ani nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.
În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Pe timpul nopții, tânărul de 22 de ani a decedat la spital.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *