Ultima oră

El este tânărul dispărut în apele mării din Lefkada. Este copilul unui primar dintr-o localitate doljeană

Autoritățile elene încearcă de trei zile să găsească trupul tânărului de 25 de ani care s-a înecat lângă Lefkada, după ce a intrat în marea agitată. Băiatul este fiul primarului din comuna doljeană Amărăştii de Jos. Părinții săi ar fi plecat în Grecia să-l caute pe mare, scrie presa elenă.

Radu Dinu a plecat împreună cu mai mulți prieteni de la locul de muncă în vacanță, în Grecia. Însă, chiar în prima zi când au mers cu toții pe o plaja din Mylos, neamenajată și greu accesibilă, tânărul ar fi intrat în apa învolburată. La scurt timp, pentru că nu știa să înoate, a strigat după ajutor.

”Este în continuare căutat, au fost plecați la mare să se distreze ca toți tinerii și s-a urcat pe o stâncă să facă poze și acolo nefasta întâmplare să alunece, am înțeles. A fost un gol de 2 metri în care a căzut și de acolo nu a mai ieșit”, povestește o femeie.

”Copilul a plecat în concediu la mare cu un grup de colegi de la serviciu, în prima zi în care a ajuns acolo s-a întâmplat nenorocirea”, spune și o prietenă a familiei.

Vecinii spun că părinții băiatului, primarul localității Amărăştii de Jos și soţia, ar fi plecat imediat în Grecia sa îl caute pe Radu, scrie presa elenă.

”Primarul cum a auzit, a plecat după el! Sper să-l găsească!”, spune un localnic.

Autoritățile din Grecia l-au căutat pe Radu încă din prima zi. Paza de coastă din Lefkada a ajuns la faţa locului cu o șalupa și scafandri. Căutările au fost întrerupte pe parcursul nopții, însă au fost reluate în fiecare dimineață.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close