Președintele francez de atunci, Georges Pompidou, a renunțat la naționalism și a spus că Tu-144 e „un avion frumos”. Chiar și producătorii francezi și britanici ai supersonicului Concorde au recunoscut că este „mai silențios și mai curat”.
Tupolev semnăna mult cu rivalul său anglo-francez – ceea ce i-a adus porecla de „Concordski” – dar era ceva mai exotic și mai misterios. Și palmaresul sovietic în domeniul aerospațial a era demn de respect: în același an, au realizat prima aterizare a unei sonde pe Marte și au lansat prima stație spațială. Păreau perfect poziționați pentru a bate Occidentul la zborurile supersonice de pasageri.
Victorii împortante în competiția cu Concorde
Totuși, printr-un amestec de neajunsuri și ghinioane, Concordski s-a transformat în curând într-unul dintre cele mai mari eșecuri ale aviației civile.
Deși Concorde este cel care a intrat în istorie, mai puțin cunoscutul Tu-144 l-a învins de două ori: a avut zborul inițial pe 31 decembrie 1968 – cu două luni înainte de Concorde – și apoi a făcut primul zbor supersonic în iunie 1969, cu patru luni înainte de rivalul său.
Erau victorii importante. Americanii ieșiserădin cursa supersonică (Congresul a anulat finanțarea unui proiect similar al Boeing în 1971), dar programul era încă o chestiune de onoare pentru Uniunea Sovietică.
După ce a ajuns sub lumina reflectoarelor la cel mai mare eveniment din industria aviației în 1971, Tu-144 a intrat din nou în atenție în 1973, dar de această dată din cauza unei tragedii.
Rivalii concurau din nou. Concorde și-a finalizat demonstrația primul, fără probleme, dar Tupolev a susținut un spectacol mult mai îndrăzneț, cu manevre care s-au dovedit a fi fatale: aeronava s-a rupt în aer și s-a prăbușit în satul Goussainville, omorând șase oameni aflați la bord și alți opt la sol.
Înregistrările video ale accidentului arată cum Tupolevul intră în picaj, probabil pentru a reaprinde motoarele care se opriseră. Sub prea multă presiune, aripile s-au rupt.
„Piloții au încercat să impresioneze publicul și presa internațională. Asta reiese destul de clar din filmări”, spune Ilia Grinberg, expert în aviație sovietică și profesor de inginerie la Universitatea de Stat din Buffalo.
Acesta a fost începutul unei căderi din care Tu-144 nu și-a mai revenit. Accidentul de la Paris a întârziat programul sovietic cu patru ani, ceea ce a permis Concorde să intre primul în serviciu. Dar nici asta nu i-a convins pe deplin pe sovietici că avionul avea nevoie de mai multe teste.
„Prioritatea politică de a depăși Occidentul, orice ar fi, a jucat în mod evident un rol negativ, deoarece a grăbit lucrurile într-un domeniu extrem de provocator și complicat”, a spus Grinberg.
Sute de defecțiuni în zbor
Când în sfârșit a început să zboare cu pasageri în 1977, Tu-144 s-a dovedit a fi înghesuit, predispus la defecțiuni și îngrozitor de zgomotos, deoarece – spre deosebire de Concorde – nu putea susține viteze supersonice decât folosind același sistem ca avioanele militare.
„Un zbor cu Tu-144 nu era pentru cei cu auz sensibil”, a scris Jonathan Glancey în cartea sa „Concorde”.
Aeroflot a folosit Tu-144 pentru a deservi ruta destul de obscură dintre Moscova și Alma Ata (acum Almaty), pe atunci capitala Kazahstanului, aleasă pentru că zborul de două ore trecea peste zone slab populate. Dar zborurile săptămânale erau pe jumătate goale, iar avionul a ajuns să transporte mai multe mărfuri decât oameni. Ruta a fost anulată după șase luni.
În timpul celor doar 55 de zboruri dus-întors, Tu-144 a avut sute de defecțiuni, multe dintre ele petrecute în zbor, de la depresurizare până la defectarea unui motor și alarme sonore care nu puteau fi oprite. De-a lungul anilor au apărut tot felul de povești despre problemele avionului, inclusiv relatări că pasagerii au trebuit să comunice în scris din cauza zgomotului asurzitor.
„Țara nu era pregătită pentru astfel de avioane. Avea probleme, nu era viabil din punct de vedere economic și, la urma urmelor, URSS nu avea cu adevărat nevoie de transport de pasageri de mare viteză”, a spus Grinberg.
Sfârșitul unei ere
Tu-144 era deja aproape să fie retras când a avut loc un alt accident mortal. În 23 mai 1978, un aparat a luat foc lângă Moscova și a aterizat de urgență. Doi ingineri au murit. Deși accidentul a determinat oficial interzicerea completă a zborurilor de pasageri, motivul real a fost altul.
„Conducerea sovietică și Aeroflot și-au pierdut interesul. Au avut destule dureri de cap cu acest program extrem de complex. Nu au existat stimulente economice reale pentru a-l utiliza pe piețele interne sovietice”, a spus Grinberg.
În total, au fost produse doar 17 aparate Tu-144, inclusiv prototipuri. Majoritatea au fost casate, dar câteva sunt expuse în muzeele de aviație din Rusia și Germania.
Ultimul zbor al Tu-144 a avut loc în 1999, datorită NASA, care a sponsorizat un program comun de cercetare SUA-Rusia privind zborurile supersonice. Aeronava folosită a fost ultimul Tu-144 construit vreodată, care înregistrase doar 82 de ore de zbor.
