Un nou val de caniculă cuprinde Europa. Vor fi temperaturi de peste 35-40 de grade, la umbră. Căldura va afecta Italia, Grecia, Bulgaria, România, dar şi Turcia.
La noi în ţară este deja în vigoare un cod galben de căldură excesivă emis de meteorologi, avertizare care va fi extinsă în zilele următoare.
Disconfortul termic va fi unul accentuat.
Temperaturi de 34 de grade la umbră, în Bucureşti
Începând de mâine, ora 09:00, până miercuri, la ora 10:00, vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade.
Disconfort termic accentuat
Marți, 18 iunie, în Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată.
Maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă.
Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.
Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
În zilele viitoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influența unui nou val de căldură intens și de lungă durată.