Ultima oră

Evaluarea activităţii desfăşurate de Jandarmeria Gorj în anul 2020

Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a asigurat paza şi protecţia instituţională la 21 obiective din competenţă, din care 17  obiective stabilite prin Hotărâre de Guvern, 2 obiective aparţinând M.A.I. şi  2 obiective aparţinând Jandarmeriei Române.

Au fost organizate şi s-au executat un număr de 107 transporturi de valori, 69 transporturi de produse cu caracter special şi 488 transporturi de corespondenţă clasificată.

Paza, protecția, supravegherea și intervenția pe traseul conductelor petroliere, administrate de SC Conpet SA s-a realizat pe lungimea celor peste 260 km de conducte, nefiind înregistrate sustrageri de produse petroliere din conducte.

Structurile de ordine publică ale inspectoratului au executat un număr de 294 misiuni de asigurare a ordinii publice la adunări cu public numeros, astfel: 18 misiuni la manifestări cultural-artistice, religioase, comemorative, 27 misiuni la manifestări sportive, 9 misiuni la manifestații de protest, 5 misiuni la vizite oficiale,

10 misiuni la adunări publice cu caracter electoral, 74 misiuni în zona centrelor de

examen şi de evaluare cu prilejul desfășurării probelor scrise la Evaluarea națională și la

Bacalaureat, 151 alte acţiuni în zona centrelor de carantină.

 

La nivelul inspectoratului au fost constituite un număr de 1560 rezerve şi patrule de intervenţie care au desfășurat activități specifice pentru îndeplinirea misiunilor din competență, acestea executând 142 de misiuni de intervenție, la solicitările primite.

În ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice, pentru creșterea siguranței și a prevenirii criminalității stradale, jandarmii gorjeni au executat 8704 misiuni de menţinere în sistem integrat, fiind constituite 15.942 patrule de ordine publică pe raza judeţului Gorj (943 misiuni în zonele montane Runcu, Tismana și Rânca, 2686 misiuni în mediul urban, 5075 misiuni în mediul rural și alte 74 misiuni sub coordonarea Poliției).

În scopul prevenirii faptelor antisociale au fost desfășurate un număr de 210 activități preventive, fiind distribuite peste 5800 materiale informative.

Toate acţiunile desfăşurate s-au concretizat în constatarea de către efectivele de jandarmi în mod independent a 25 fapte de natură penală cu 18 autori şi au contribuit la constatarea pe timpul misiunilor executate în sistem integrat cu poliția a 247 fapte de natură penală comise de 235 autori.

Au fost aplicate 3966 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 724.025 lei, fiind executate și un număr de 552 mandate de aducere la solicitarea organelor judiciare.

     Jandarmeria Gorj şi-a consolidat rolul de furnizor de securitate pentru cetăţeni, adaptându-se permanent la tendinţele şi provocările apărute în contextul răspândirii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *