Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti, a vorbit, în exclusivitate pentru GorjOnline, despre viitorul celor 1800 de angajați cărora le expiră contractele de muncă la sfârșitul acestei luni. Plaveti anunță că s-a luat hotărârea de prelungire a contractelor de muncă pentru încă șase luni, însă nu toți oamenii vor beneficia de acest lucru. Sunt maximum opt persoane la care nu li se va mai propune să rămână în cadrul companiei energetice, iar acest lucru s-a stabilit în urma rapoartelor de disciplină pe care superiorii angajaților le-au făcut. Noile contracte de muncă ar urma să fie semnate de mineri chiar săptămâna viitoare, înainte de sărbătorile de Crăciun.
„Am discutat cu colegii mei și am luat decizia să le prelungim contractele de muncă celor 1800 de angajați. În procent de 99,95% vor continua activitatea în cadrul Complexului Energetic Oltenia, cei care nu vor mai beneficia de prelungire sunt cei care au abateri disciplinare, care au fost constatate de superiorii lor. Sunt puține cazuri de acest gen. Este o decizie normală să continuăm cu acești oameni pentru că avem nevoie de ei. Cel mai probabil, săptămâna viitoare, documentele vor fi gata și oamenii vor semna noile contracte”, a declarat președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti.
Memorandum pentru exceptarea CEO de la Ordonanța ”austerității”
Plaveti a dorit să facă un anunț cu privire la eventualele pierderi de bonusuri financiare de către angajații CE Oltenia, după aprobarea Ordonanței ”austerității”. Președintele Directoratului CEO a mers la Ministerul Energiei pentru a găsi sprijin în această problemă. În acest sens, a fost elaborat deja un memorandum care urmează să ajungă pe masa Guvernului, în cel mai scurt timp, iar minerii și energeticienii ar putea să se bucure în continuare de bonusurile financiare.
„Am demarat aceste discuții cu reprezentanții Ministerului Energiei încă de acum două săptămâni. Și în aceste zile am fost la București pentru a găsi o rezolvare în această problemă. Pot să vă spun că memorandumul este gata și urmează să fie promovat în Guvern”, a mai spus Plaveti.