Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti, a anunțat în ce fază au ajuns negocierile cu liderii de sindicat pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă. Potrivit unor surse din rândul liderilor de sindicat, singura problemă unde nu s-a ajuns la un numitor comun se referă la numărul plăților compensatorii, acolo unde sumele ce le revin salariaților se vor acorda în funcție de perioada pe care angajații companiei energetice o mai au până la ieșirea la pensie. Plaveti anunță că negocierile au ajuns într-un stadiu destul de avansat și își dorește să se încheie cât mai repede, mai ales că minerii și energeticienii așteaptă acest lucru.
„Am avansat foarte mult cu negocierile. Practic, sunt foarte puține lucruri care au mai rămas în discuție și sperăm să închidem aceste negocieri cât mai repede”, a declarat președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti.
Liderii de sindicat par inexistenți în această perioadă și, în ciuda eforturilor noastre, cei mai mulți dintre ei au refuzat să răspundă la telefon, în ultimele zile. Nelu Roșca, suprem lider și înfierbântat probabil doar de aburii puterii este inexistent, Dumitru Pîrvulescu probabil doarme și el, iar Marciuc, așa cum spunea Constantin Crețan, se ocupă de afaceri pe Clisura Dunării. Au uitat de cei care le plătesc cotizații, au uitat probabil și de onoare și comunicare pentru că, nu mai transmit nimic. Stați liniștiți mineri și energeticieni, ei vor ieși la pensie înaintea voastră!