Un bărbat cu o cagulă pe cap, având în mână o pungă în care se afla o sticlă pe care a aruncării în curtea unui cetățean din Copăcioasa. Asta au surprins camerele de supraveghere ale proprietarului locuinței, dar și momentul in care sticla s-a lovit de una dintre mașinile parcate în curte, momentul fiind urmat de o deflagrație. Imaginile au fost ridicate de polițiști care au deschis dosar penal, masina care a luat foc nefiind a proprietarului ci a unei rude invitate la o mică petrecere in acel imobil. Incidentul a avut loc în jurul orei 2.00, marți dimineață.
„La data de 22 iunie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de către o femeie din orașul Bumbesti Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla la locuința unui bărbat din comuna Scoarța, a observat faptul că un autoturism parcat în curtea imobilului a luat foc.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a efectuat cercetarea la faţa locului, ocazie cu care, din primele verificări, a reieșit faptul că un autoturism ce se afla în curtea locuinței unui tânăr de 25 de ani, din comuna Scoarta, a luat foc în condiții necunoscute.
Un echipaj al ISU Gorj s-a deplasat la faţa locului care a intervenit pentru stingerea incendiului.
În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a anunțat, ieri seară, IPJ Gorj.
Pe aceiași proprietate a mai fost incendiată o mașină, întru-un mod similar, cu o luna in urmă. Autorul nu a fost prins.