Ultima oră

Fabrică de seringi România, scoasă la licitaţie cu 1.685.000 euro

Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care nu mai produce nimic de un deceniu şi se află în faliment.

Fabrica este scoasă la licitaţie publică, preţul de pornire fiind de 1.685.000 de euro, potrivit unor anunţuri publicate pe site-urile de specialitate.

Fabrica are un teren în suprafaţă de 30.245 de metri pătraţi, situat pe o arteră principală din cartierul Grădişte, din oraşul Arad, şi câteva clădiri construite, între care o hală de producţie de peste 14.000 de metri pătraţi.

Licitaţia va avea loc în 10 aprilie, ora 14,00, la sediul lichidatorului judiciar (str. D. Bolintineanu nr. 5 et.1 ap. 3). Potrivit anunţurilor publicate, cei care doresc să participe se vor prezenta la sediul lichidatorului judiciar până în 9 aprilie, ora 14,00, şi vor depune documentele necesare înscrierii şi dovada achitării garanţiei de participare, care este de 10% din preţul de pornire, fără TVA. În caz de neadjudecare, licitaţia va fi reluată în 17 şi 24 aprilie.

Tribunalul Arad a admis încă din 2021 începerea procedurii falimentului şi dizolvarea fabricii „Sanevit 2003” Arad.

Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 şi avea o capacitate anuală de producţie de 160 – 200 milioane de seringi şi 520 milioane de ace medicale. Totuşi, nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic şi a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.

Ministerul Economiei, care deţine fabrica Sanevit, a avut mai multe tentative de a o privatiza, însă nu au existat investitori interesaţi.

Sursa: Agerpres

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *