Fabrica de ulei de la Țânțăreni va fi realizată în următorii doi ani și jumătate. Investiția va fi realizat prin intermediul unui ajutor de stat, de 235 de milioane de lei, acordat prin Programul INVESTALIM. Valoarea totală a proiectului este de 405 milioane de lei. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, afirmă că guvernul își propune să acorde sprijin, în continuare, investitorilor, având în vedere criza alimentară, a prețurilor, scopul fiind reducerea importurilor.
“Vom începe procedurile de proiectare la care se lucrează pentru a fi obținută autorizația de construire, terenul fiind concesionat de la UAT Țânțăreni și, pe calea aceasta, le mulțumesc primarului și Consiliului Local pentru că s-au implicat, anul trecut, în decembrie, au simțit oportunitatea și au dat tot sprijinul investitorului. Așa cum am anunțat, în luna august, a fost finalizată procedura de selecție a proiectelor declarate eligibile, la această dată, contractul de finanțare este semnat, având un termen de aproximativ 2 ani și jumătate de implementare a proiectului. Proiectul este foarte mare, este de 400 de milioane de lei, din care valoarea ajutorului de stat este de peste 230 de milioane de lei, restul de sumă îi aparține investitorului care va ridica această fabrică importantă pentru Oltenia, importantă pentru România. De fapt, întreg programul INVESTALIM, dedicat procesatorilor din industria alimentară, este important pentru România și pentru Europa de Est pentru a nu mai fi dependenți în continuare de importuri în zona alimentară. Este un program dedicat, un program destinat întregii țării. Valoarea întregului program este de aproximativ 4 miliarde de lei, la care au fost peste 40 de proiecte, dar 9 au fost declarate eligibile și cu acestea 9 s-au semnat contracte de finanțare. Din ce știu eu, în programul nostru de guvernare, guvernul își propune, pe viitor, continuarea acestei forme de sprijin pentru industria alimentară importantă, având în vedere criza alimentară. Am văzut ce înseamnă criza prețurilor, ce înseamnă intervenția statului român pentru a plafona aceste prețuri. Trebuie să avem industrie de procesare astfel încât să ne reducem dependența de importuri din alte state din Europa și non-Europa”, afirmă șeful județului.
Fabrica, utilă pentru agricultorii din 3 județe
Agricultorii din județene Gorj, Dolj și Olt, care vor cultiva floarea soarelui și soia, vor putea duce materia primă viitoarei fabrici de ulei din comuna Țânțăreni. Cosmin Popescu afirmă că unitatea de producție va asigura sute de noi locuri de muncă.
„Este destinată această fabrică producătorilor din Dolj, din Olt, de semințe de floarea soarelui, din soia, are deschidere, în viitor, pentru calea ferată, au căutat și această oportunitate pentru a-și putea face propria linie de cale ferată pentru a depozita cerealele și, de asemenea, pentru a desface marfa. Deci, este un teren propice pentru această investiție și căutăm terenuri în continuare în toate localitățile, pentru că nu trebuie să ne concentrăm doar pe zona mare, urbană, trebuie să ne concentrăm și pe zona rurală, care deține forță de muncă de calitate și care-și dorește să muncească la un salariu decent în aceste unități de producție. Se vor crea câteva sute de locuri de muncă directe, dar și locuri de muncă indirecte. Dau exemplu paza, transportul, sunt multe lucruri care se vor crea, pentru că se creează o industrie în jurul căreia vor gravita foarte multe afaceri locale și zonale și, de ce nu, și mulți oameni care vor gravita în aceste afaceri. Doi ani și jumătate va dura realizarea investiției, pentru că este un termen asumat prin contractul de finanțare, bineînțeles, cu o posibilitate de prelungire mică în situații de forță majoră, situație de vreme nefavorabilă, situație de blocaj a fluxului de aprovizionare cu materie primă pentru ridicarea acestei fabrici. Este un termen asumat atât de finanțator, cât și de cel care a semnat finanțarea”, a adăugat președintele Consiliului Județean Gorj.