Cetățenii din Târgu Jiu care își achită integral impozitele și taxele locale până la 31 martie beneficiază de o reducere de 10%. Primăria Târgu Jiu a prezentat modalitățile disponibile pentru plata acestor obligații fiscale.
Plățile se pot efectua:
Online, pe platforma www.ghiseul.ro, atât pentru persoane fizice, cât și juridice;
Prin virament bancar, în conturile Primăriei deschise la Trezorerie;
Direct la ghișee, la sediul Primăriei (Bulevardul Republicii, bl. 25, parter) sau la Direcția Impozite și Taxe (Str. A.I. Cuza, bl. 15, parter).
Instrucțiuni pentru www.ghiseul.ro
Pentru a accesa platforma, utilizatorii trebuie să creeze un cont, completând CNP-ul, numărul cardului și o adresă de e-mail. După înregistrare, datele de acces (user și parolă) vor fi trimise pe e-mail, urmând ca parola să fie modificată la prima autentificare. Ulterior, sumele datorate vor fi afișate pentru plată.
Plățile prin virament bancar se fac către Municipiul Târgu Jiu (cod fiscal: 4956065). Conturile IBAN necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al Primăriei, la secțiunea:
www.targujiu.ro -> Direcții și servicii -> Direcția impozite și taxe -> Conturi virament impozite și taxe locale.
Conform Codului Fiscal, reducerea de 10% se aplică doar pentru plățile efectuate integral până la 31.03.2025. Pentru informații suplimentare, contribuabilii pot contacta Direcția Impozite și Taxe: Telefon: 0253 227 101, 0253 238 410, E-mail: dit@targujiu.ro Adresă: Bulevardul Republicii, bl. 25, parter.