La data de 29 decembrie a.c.,politisti din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112,cu privire la faptul că pe raza comunei Albeni, a avut loc un eveniment rutier.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Albeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 B Albeni, la schimbarea direcției de mers spre stânga, a acroșat un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Albeni, care se angajase în depășirea acestuia.
În urma evenimentului rutier, autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani, a acroșat o femeie de 30 de ani, din comuna Albeni, care se deplasa pedestru pe acostament, pe partea stângă a drumului, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.