Femeia, în vârstă de 43 de ani, a depus o plângere penală la IPJ Caraş-Severin, pentru înşelăciune, ea relatând că timp de opt luni a fost abordată de un bărbat care a convins-o să trimită aproximativ 20.000 de dolari, în mai multe tranşe, în diferite conturi, sub pretextul ridicării unui colet care ar fi conţinut bani şi lingouri, trimis de bărbat în România sub forma unui cadou, scrie Agerpres.
„Specific acestei metode de înşelăciune, victimele escrocilor sunt contactate de persoane care pretind că au funcţii importante în armata americană. Odată câştigată încrederea, celor contactaţi li se promite o relaţie amoroasă. Atunci încep şi cererile de împrumuturi sau de achitare a taxelor vamale pentru ridicarea unor presupuse cadouri trimise de escroci victimelor. De regulă, conversaţiile se poartă prin intermediul unor aplicaţii criptate, ceea ce îngreunează mult atât identificarea autorilor, cât şi dovedirea faptelor acestora”, a precizat sursa citată.
Sumele de bani obţinute de la victimele credule nu sunt însuşite, de obicei, direct de către destinatarul lor final, ci trec prin diferite circuite financiare complicate. Astfel, banii sunt transferaţi de la o persoană la alta, de pe un cont pe altul, prin diverse medii financiare bancare şi nebancare, cu scopul de a se crea o mai mare aparenţă de legalitate a încasării finale, au explicat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu trimită bani şi să nu transmită datele personale unor indivizi pe care i-au cunoscut întâmplător pe reţelele de socializare.
Persoane arestate în urma unei escrocherii cu critpomonede. Sute de mii de persoane ar fi fost fraudate
Totodată, afirmă poliţiştii, conversaţiile purtate pe diferite reţele de socializare nu trebuie şterse deoarece acestea pot fi folosite ca mijloace de probă în cazul unor înşelăciuni.