Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că a găsit-o decedată, în curtea locuinței, pe persoana la care se afla în vizită, în comuna Bălești.
,,Polițiștii deplasați la fața locului au găsit decedată în curtea locuinței o femeie de 65 de ani, din municipiul Craiova, care locuia în comuna Bălești.
Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.