Ultima oră

Femeie lovită mortal de un şofer beat în timp ce traversa strada pe trecere, la culoarea verde

O femeie de 68 de ani a fost lovită luni mortal de o mașină în timp ce traversa o stradă din Galați pe trecerea pentru pietoni.

Potrivit IPJ Galați, accidentului a avut loc pe strada Brăilei, în zona intersecției cu strada General Alexandru Cernat.

Un bărbat de 56 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat grav, o femeie, cu vârsta de 68 de ani, din Galați, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal și la culoarea verde a semaforului electric.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale de la SMURD care au preluat victima în stare de inconștiență și au început manevrele de resuscitare, însă aceasta a decedat, scrie Mediafax.

Șoferul a fost testat pentru consumul de băuturi alcoolice, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *