Dezvăluiri

Firma fără angajați și fără activitate a unui candidat liberal, contract „cadou”, de 57.000 de euro, pentru renovarea Centrului „Brâncuși”! Maestrul Strâmbulescu stă pe burtă, ca să nu-l ia valul!

Un SRL atât de obscur încât, în ultimii șase ani, a avut cifră de afaceri 0 (zero) lei, adică a fost inactiv, și nu are niciun angajat, potrivit datelor de pe siteul Ministerului Finanțelor, a fost cadonat cu un contract în valoare de 284.000 de lei, pentru lucrările de renovare, modernizare, dotare și amenajare a sediului administrativ al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”. Până aici, nimic ieșit din comun, în condițiile în care nu mai e o surpriză un contract servit direct unei firme de casă, însă când societatea ”fantomă” aparține clientelei de partid, unele lucruri încep să se limpezească.

Primăria Tg-Jiu a organizat, la finele anului trecut, procedura de atribuire a contractului pentru lucrările de renovare a sediului Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu, iar contractul i-a fost atribuit, direct, firmei Simevada SRL, pentru suma de 284.000 de lei, adică 57.000 de euro, potrivit datelor afișate în sistemul de achiziții publice.

Societatea încercase, initial, să obțină un preț care depășea valoarea estimată a lucrării, așa că oferta nu i-a fost acceptată.

Cert este că, lucrările trebuiau să înceapă pe 9 decembrie, anul trecut, iar finalizarea acestora, conform datelor menționate pe panoul de organizare șantier, e preconizată pentru data de 9 august a acestui an.

După trei luni și jumătate de când lucrările trebuiau începute, joi, 31 martie, în jurul orelor 12,40, la sediul Centrului ”Brâncuși”, nu era niciun muncitor și nici urmă de șantier.

Societatea are ca principal obiect de activitate ”comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun” și aparține lui Lucian Lisei și soției acestuia, ambii profesori la două instituții de învățământ din Tg-Jiu.

Lucian Lisei este membru PNL și a candidat, în 2020, pentru un post de consilier local la Tg-Jiu, în echipa primarului Marcel Romanescu.

Firma Simevada SRL nu a desfășurat nicio activitate, din 2016 și, în toți acești ani, are cifră de afaceri zero și niciun angajat, însă având în vedere noua oportunitate, adică acest contract de 57.000 de euro, patronul societății a decis să o revitalizeze, numai că lucrurile nu au evoluat conform planului, iar lucrările sunt departe de a se încheia.

Doru Strâmbulescu, managerul Centrului ”Brâncuși”, nu poate ridica pretenții în privința derulării lucrărilor sau a constructorului, din cauză că e la final de mandat, iar în câteva luni începe procedura de concurs pentru ocuparea postului pe care-l deține în prezent.

Dincolo de orice influență a fraților de rit, Strâmbulescu are nevoie de susținere la vârful municipalității, așa că merge pe burtă, ca să nu-l ia valul.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *