Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu este de acord cu organizarea unui foc de artificii, deoarece ar scoate zeci de mii de oameni în stradă.
“După experiența de la 1 Decembrie, când am văzut în piață două – trei mii de oameni, care au venit la pornirea iluminatului de sărbători, mă gândesc că ar putea să vină zeci de mii de oameni la focul de artificii. Cred că nu ar fi cea mai bună soluție, vedem dacă vom organiza ceva”, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
În schimb, tradiția căsătoriilor la Poarta Sărutului, în noaptea de Revelion, se va păstra. Există chiar 10 solicitări de la persoane din diferite județe ale țării care şi-au manifestat dorinţa de a-şi uni destinele în oraşul lui Brâncuşi la trecerea dintre ani.=