Numărul sportivilor testați pozitiv cu coronavirus de la loturile națioanale de judo a ajuns la 22. Sunt infectați inclusiv trei membri ai staff-ului tehnic.
Pe 22 septembrie, la Brașov și Cluj-Napoca, au fost efectuate noi teste pentru depistarea COVID-19. Rezultatele au venit miercuri și, din păcate, numărul celor care au contractat virusul a crescut la 22. În urma primelor teste efectuate, au fost depistați pozitiv cu coronavirus 16 băieți și o fată.
“În această seară (n.r. miercuri) au sosit testele făcute la Braşov, de băieţi şi la Cluj, de fete. Din loturile masculine, cei 16 depistaţi pozitiv iniţial au fost reconfirmaţi, în plus alţi trei sportivi au rezultate pozitive. Iar la fete, în afara cazului Elenei Stere, au mai fost depistate pozitiv alte două sportive din lotul de cadete. La senioare nu avem niciun caz pozitiv. În total sunt 19 băieţi şi 3 fete”, a declarat Eduard Zgorcea, directorul departamentului internațional din cadrul Federației Române de Judo.