Șeful județului a purtat, miercuri, la Motru, primele discuții pe tema accesării banilor din Fondul pentru o Tranziției Justă. Cosmin Popescu va mai organiza astfel de întâlniri, în perioada următoare, și-n alte orașe din județ. Gorjul are alocate peste 530 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a face tranziția de la cărbune la energia verde. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, anunță că primul ghid de finanțare destinat IMM-urilor pentru activitățile de producție va fi lansat după data de 25 septembrie. Valoarea proiectelor care pot fi obținute este între 200 de mii și 5 milioane de euro. “Cei care vor să depună proiecte pot să o facă, începând cu finalul lunii septembrie”, afirmă șeful județului. Cosmin Popescu este convins că primele contracte de finanțare pe Fondul de Tranziție Justă vor fi semnate începând cu luna decembrie. Președintele Consiliului Județean susține că banii din Fondul de Tranziție Justă vor putea fi accesați de orice firmă care va avea sediul principal sau secundar în județul Gorj, care va desfășura activitate productivă. “Proiectul este social pentru a asigura locuri de muncă celor care rămân fără joburi, care pleacă din CEO. Proiectul e făcut pentru a crea locuri de muncă”, a mai transmis șeful județului. Cosmin Popescu este convins că Gorjul poate atrage toate cele peste 530 de milioane de euro din Fondul de Tranziție Justă. Ba mai mult, președintele Consiliului Județean Gorj vrea să atragă în județ eventuale sume care nu vor putea fi cheltuite de celelalte 5 județe beneficiare al FTJ.
0 452