După ce un număr considerabil de modele Ford diesel Euro 6 nu au reușit să treacă prima inspecție tehnică TÜV (HU/AU) în Germania și sub presiunea ADAC, constructorul auto Ford a demarat o campanie de chemare în service ce vizează 768.927 de mașini. Dintre acestea, 164.168 se află în Germania și restul în alte țări, informează ADAC.
Ford cheamă în service 770.000 de mașini. Sunt vizate și modelele făcute în România. Care e problema
Ford cheamă în service toate modelele diesel cu standardul de emisii Euro 6, după ce ADAC a sesizat încă din luna aprilie 2024 că un număr mare de astfel de mașini cu filtru de particule (DPF) pică testul de poluare la prima inspecție TÜV (HU/AU), efectuată la trei ani de la înmatriculare.
Conform Autorității Federale pentru Transporturi Auto (KBA), care monitorizează rechemarea, aceasta implică 768.927 de vehicule la nivel mondial, din care 164.168 în Germania.
Chemarea în service vizează modelele diesel Euro 6 din gamele Fiesta, B-Max, C-Max, EcoSport, Focus, Galaxy, Kuga, Mondeo, Ranger, S-Max, Tourneo Connect, Transit Connect și Transit Courier.
Modelele B-Max, EcoSport și Tourneo Connect vizate au fost fabricate în România.
Ford va începe în curând să trimită clienților vehiculelor afectate „o informație inițială și să explice procesul în detaliu”, potrivit unui comunicat al constructorului, citat de ADAC.
Primii proprietari notificați vor fi cei cu modele Kuga diesel Euro 6 produse începând din 2016, notează ADAC.
„Ford va actualiza software-ul de calibrare al modelelor afectate și va corecta defecte, pentru a asigura funcționarea pe termen lung a post-tratării gazelor de evacuare”, se mai arată în comunicatul producătorului.
De asemenea, Ford subliniază că proprietarilor care au înlocuit deja filtrul de particule pe cheltuiala lor li se vor rambursa integral banii, dacă au fost îndeplinite condițiile de garanție, precum intervalele de întreținere.
ADAC estimează că remedierea problemei cu filtrul de particule la diesel-urile Ford Euro 6 poate costa constructorul până la 3.000 euro.