Ultima oră

Fost director al Casei de Asigurări de Sănătate trimis în judecată de DNA pentru corupție și luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale). Ea este acuzată că a primit de sume de bani cuprinse între 300 şi 5.000 de lei de la oameni de afaceri şi manageri de spitale pentru încheierea unor contracte ale diferitelor firme şi unităţi sanitare cu instituţia pe care o conducea. În acelaşi dosar directorul executiv al CAS Maramureş a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, informează News.ro.

Reprezentanţii DNA au anunţat, joi, că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului director al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, Carmen Eleonora Prodan, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

În aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei pentru Camelia Rodica Stretea, la data faptei director executiv al Direcţiei relaţii contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale); S.R.F., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată.

”În perioada martie – decembrie 2023, inculpata Prodan Carmen Eleonora şi Stretea Camelia Rodica, în calităţile menţionate anterior, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri şi manageri de spitale) sume de bani cuprinse între 5.000 de lei şi 300 de lei, precum şi alte foloase necuvenite, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte încheiate de diferite societăţi comerciale şi unităţi sanitare cu instituţia pe care o conduceau”, au afirmat procurorii.

Ei au precizat că în urma cercetărilor a reieşit faptul că la nivelul furnizorilor de servicii medicale şi îngrijiri la domiciliu aflaţi în relaţii contractuale cu C.A.S. Maramureş ”există o reală preocupare de gratificare a inculpatelor Prodan Carmen Eleonora şi Stretea Camelia Rodica în virtutea faptului că astfel s-ar păstra bunăvoinţa acestora pentru a obţine ajutor, consultanţă, preîntâmpinarea problemelor sau rezolvarea lor imediată”.

Anchetatorii au mai transmis că unii dintre reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi îngrijiri la domiciliu ar fi ajuns să dezvolte, de-a lungul timpului, relaţii extrem de apropiate cu directorul general şi directorul relaţii contractuale al C.A.S. Maramureş.

”Astfel, inculpatele Prodan Carmen Eleonora şi Stretea Camelia Rodica ar fi oferit reprezentanţilor respectivi consultanţă şi îndrumare în derularea relaţiilor contractuale, ar fi acordat atenţie sporită situaţiei acestora, ar fi oferit sfaturi cu privire la întocmirea documentaţiei, ar fi oferit informaţii privind posibilitatea depăşirii valorii de contract şi ar fi oferit sprijin în rezolvarea problemelor, iar în schimb, ar fi beneficiat de diferite foloase necuvenite oferite de furnizori, de la produse alimentare şi produse cosmetice, la sume de bani”, a menţionat sursa citată.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani şi asupra unor bijuterii ce aparţin lui Carmen Eleonora Prodan.
În prezenţa avocaţilor, cei trei inculpaţi care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.

Astfel, Camelia Rodica Stretea a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni închisoare cu suspendare, S.R.F. – un an şi şase luni închisoare cu suspendare, iar C.M. – o pedeapsă de opt luni închisoare cu suspendare.

Dosarul de urmărire penală precum şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare Tribunalului Maramureş, cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie luată în cauză.

Totodată, prin sentinţa penală nr. 188 din 03.10.2024, Tribunalul Maramureş a admis acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu cele trei persoane şi le-a condamnat pe acestea la pedepsele respective.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *