Eveniment

Fost polițist, dus la Casa Iris, după un conflict violent în familie!

Un fost polițist, în prezent aflat la pensie, a ajuns la un centru rezidențial din Tg-Jiu, destinat persoanelor fără adăpost, după ce foștii săi colegi din cadrul IPJ Gorj au emis ordin de protecție provizoriu împotriva sa, din cauza manifestărilor violente ale acestuia asupra soției. Polițiștii au fost nevoiți să-l evacueze temporar pe agresor din locuință, pentru a diminua riscul iminent la care erau expuși cei din familia sa, așa că acesta a fost dus la adăpostul de noapte Casa Iris.

Polițiștii de la Ordine Publică au intervenit, într-una din serile trecute, la locuința unei familii din Dănești, după ce au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost agresiv și a exercitat acte de violență asupra unui membru al familiei sale. Polițiștii au avut surpriza ca bărbatul violent să fie un fost coleg al lor de la ”Judiciar”, tânăr pensionar, aflat sub influența alcoolului. După ce au evaluat starea de fapt, polițiștii au constatat că există un risc iminent integritatea fizică a soției agresorului să fie pusă în pericol prin alte acte de violenţă domestică, așa că au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus evacuarea acestuia din locuință. În final, fostul polițist a fost condus la adăpostul de noapte Casa Iris, pentru că nu avea unde să locuiască pe perioada cât este obligat să păstreze o anumită distanţă faţă de soția sa, victimă a agresiunii exercitate asupra ei, în prezența copiilor minori ai familiei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *