Planurile cunoscutei cântărețe ar fi deja într-un stadiu avansat.
„Cristina a făcut deja niște filmări și dorește să facă o emisiune în stilul cum era pe vremuri, prin anii 2000- 2005, «Duminica în familie» de la Antena 1, emisiune foarte populară pe atunci, în care erau invitate multe vedete, în care toată lumea se simțea bine, emisiune care însă gravita în jurul simpaticei ei prezentatoare, Mihaela Rădulescu”, au dezvăluit surse din anturajul artistei.
Aceleași surse povestesc că artista ar fi purtat discuții cu mai multe televiziuni mici, de nișă, dar că, de fapt, și-ar fi dorit să fie acceptată într-un trust puternic, precum PRO TV sau Antena 1.
„Din păcate, nu este dorită de nicio televiziune mare pentru că, în afară de avantajul de a arăta foarte bine pe sticlă datorită operațiilor ei estetice, ea nu face rating. Și nici nu se poate spune că are chiar o imagine «cristal», știindu-se foarte bine că a fost implicată în mai multe dispute cu foștii ei iubiți, de-a lungul anilor. Cu toate acestea, datorită farmecului personal și determinării sale, Cristina se pare că va semna în curând cu o televiziune de nișă, care îi va difuza proiectul începând din această toamna”, au mai precizat aceleași surse.