Eveniment

Fostul prefect Dan Ilie Morega, obligat de instanța de judecată să se interneze la psihiatrie!

Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega, aflat în arest la domiciliu, după ce a condus fără permis de șase ori, va fi internat într-o secţie de psihiatrie, au hotărât, vineri, 31 mai, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 București. Decizia privind internarea medicală provizorie este executorie, conform News.ro.

Decizia instanţei de judecată a fost luată după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care anchetează dosarul în care Dan Morega a fost prins, în repetate rânduri, conducând fără drept în Bucureşti, au contestat arestul la domiciliu impus fostului prefect de Gorj: „Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind luarea măsurii internării medicale provizorii şi dispune internarea medicală nevoluntară într-o unitate specializată de asistenţă medicală a inculpatului Morega Dan-Ilie până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea acestei măsuri”, este soluţia pronunţată de Judecătoria Sectorului 1.

Fostul prefect PNL al judeţului Gorj a fost plasat, pe data de 23 martie a.c., în arest la domiciliu, după ce a fost prins a șasea oară la volan fără permis, aflându-se sub control judiciar. Dan Ilie Morega are permisul retras din 6 februarie pe motive medicale și a fost prins pentru prima dată în trafic pe 12 februarie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *