EvenimentUltima oră

FOTO: Colegii salvamontiști și-au condus camaradul pe ultimul drum în sunet de sirene

Ion Negrea, salvator montan cunoscut și respectat în zona Rânca, decedat la vârsta de la 57 de ani, urmare a unui accident casnic petrecut la cabana pe care o deținea în stațiunea montană, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Colegii săi din Salvamont dar și autospecialele de salvare montană s-au aflat în cortegiul funerar.

Reamintim că Ion Negrea a căzut de pe scară la Rânca, la cabana sa, a fost transportat la spital la Craiova unde a suferit o complicată intervenție chirurgicală, deoarece în cădere a făcut un hematom la cap, dar a decedat după operație.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la reședința familiei din comuna Drăguțești, sat Drăguțești, iar slujba de înmormântare a avut loc astăzi la orele amiezii.

“A fost unul dintre cei mai compleți salvatori, salvator montan, salvator speolog, salvator acvatic, scafandru de salvare din ape libere și din mediul subteran acvatic, specializat salvator din mediul urban si industrial la Paris în 1998- unul dintre primii salvatori de acest gen din România, dar peste toate astea a fost un camarad de excepție, un salvator profesionist în cel mai vocațional sens al cuvântului, reușind sa îmbine perfect viața de familie cu greutățile acestei profesii.

A răspuns întotdeauna la apelul de urgenta, a salvat vieți, si-a îndeplinit menirea pentru care a fost lăsat pe Pământ, dar, atunci când avea nevoie sa fie și el salvat, nu s-a mai putut face mai mult și a plecat, prematur dintre noi, sa întregească în ceruri Echipa de Aur a salvatorilor montani”, a transmis, după deces, Sabin Cornoiu, directorul Salvamont România.
A.S.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *