Un cetățean din Schela a adresat, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, o întrebare pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Gorjeanul a întrebat simplu: câți bugetari de la Stat acumulează pensia cu salariul? Răspunsul primit este halucinant, oficialii ministerului i-au scris omului simplu: NU ȘTIE NIMENI răspunsul la întrebarea sa.
Practic, Ministerul nu deține o situație cu pensionarii care sunt în continuare bugetari și, mai mult, pare că nu a fost interesat vreodată să clarifice acest aspect.
Gorjeanul a spus că răspunsul l-a uimit peste poate. ,,Este de râs, cum sa spui că nu cunoști o astfel de informație. În fine, prin acest răspuns am înțeles că ministerul este varză”, a transmis cetățeanul.