Mai multe percheziții domiciliare au avut loc la Târgu Jiu și la Țicleni, la începutul acestei săptămâni, la domiciliul unor tineri care aveau legătură cu traficul de canabis. De asemenea, mai mulți tineri, o parte minori, au ajuns în fața anchetatorilor pentru declarații. Numai unul a fost reținut însă pentru 24 de ore și, ulterior, arestat pentru 30 de zile sub acuzația de trafic de droguri în formă continuată, anchetatorii depistând că făptașul, în vârstă de doar 25 de ani, ar fi vândut droguri inclusiv minorilor pentru sume cuprinse între 50 și 80 de lei și le-a oferit chiar eșantioane gratuite.
Filat de mult de anchetatori!
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
”Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada 2023 – 2024, acesta ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc) către consumatori, inclusiv minori, din localitățile Târgu Jiu și Țicleni, cu sume cuprinse între 50 și 80 de lei gramul.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 24 septembrie a.c., au fost descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame de fragmente vegetale, mai multe grindere cu urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea persoanei în cauză, ieri, 25 septembrie, fiind dispusă arestarea preventivă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a tânărului de 25 de ani, pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.