Dezvăluiri

FOTO. Un tehnician silvic de la Peștișani, audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj!

Vasile Cercel, tehnician în cadrul Ocolului Silvic ”Brâncuși” din Peștișani a fost audiat de mai multe ori, în ultimele zile, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în dosare ce au ca obiect tăieri ilegale și sustragere de material lemnos. De altfel, poliția a făcut cercetări, în același timp, și la ocolul silvic privat la care acesta este angajat, anchetatorii urcând chiar în pădurile din munte pentru cercetări elaborate la fața locului.

Unele surse susțin că, după audierea de luni, tehnicianul Cercel ar fi fost reținut pentru 24 de ore. Oricum, potrivit acelorași surse, în jurul orei 16.00 a sunat la serviciu solicitând să fie trimis un avocat care să fie prezent la audierea sa.

Grav este că Cercel este doar un pion pe marea tablă a șah a „Mafiei pădurilor” din Peștișani, despre care procurorii vorbesc în șoaptă de vreo patru ani, ca să nu-i deranjeze pe capii acesteia. Inițial, Vasile Cercel a fost pădurar la Ocolul Silvic Brâncuși dar, în ultimii, a fost promovat în funcție, ilegal, în poziția de tehnician silvic, în condițiile în care acesta nu promovase examenul de bacalaureat la finalizarea studiilor liceale, aceasta fiind condiția minimă pentru ocuparea funcției pe care o ocupă.

De altfel, în urmă cu câteva luni, tehnicianului silvic i se retrăsese, de către Garda Forestieră, marca rotundă. Cu toate acestea, în mod inexplicabil, șeful de ocol i-a emis o altă autorizație pentru ciocanul de marcat. Cercel era în atenția anchetatorilor de ani buni, pentru mici infracțiuni pentru care ajunsese să fie reclamat.

În urmă cu trei ani, Cercel a fost cercetat pentru abuz în serviciu și delapidare, după ce, împreună cu salariații unei firme private a tăiat ilegal câteva zeci de arbori din specia molid de la suprafața pământului, fără marcă. Făptașii și-au ascuns urmele îndepărtând chiar și rădăcinile molizilor tăiați și acoperind urmele cu pământ. Totuși, acestea au fost descoperite relativ repede de către lucrătorii Serviciului de Ordine Publică – Biroul Fond Forestier din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu. Polițiștii au lucrat exemplar într-un teren accidentat, în zona de munte a Gorjului. Dosarul a rămas în cercetare, de atunci, sub bagheta unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Cercel nu se oprește de teama acestui dosar, iar ultima faptă pe care o comite este pe 18 ianuarie a.c.. Acesta s-a deplasat în munții Obștii Peștișani, împreună cu administratorul unei firme de exploatare forestieră de unde au fost sustrași câțiva arbori( 16 piese), care au fost încărcați cu macaraua și vânduți în satul Topești, oraș Tismana, fiind întocmit un aviz fals, profitând de influența pe care o avea asupra patronului firmei de exploatare. Și de data aceasta a fost sesizată poliția, s-a întocmit dosar penal, au intervenit polițiștii de la același birou din cadrul Poliției Municipale Tg-Jiu, dar împotriva făptașului nu a fost dispusă nicio măsură preventivă. Asta până luni când a fost chemat la audieri și și-a sunat temător superiorii pentru a cere un avocat, cu mențiunea că este posibil să fie reținut. Cert este că a avut avocat, iar luni seara nu a mai revenit la domiciliu, având telefoanele închise.

Reamintim că în urma unui articol al gorjonline.ro (https://www.gorjonline.ro/dosarul-mafia-padurilor-se-afla-in-lucru-la-procuror-la-7-ani-de-la-comiterea-faptelor/), deputatul AUR, Ionelia Priescu, a cerut public Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să se autosesiseze în legătură cu Dosarul „Mafia Pădurilor” din Peștișani, aflat în lucru la procuror de 7 ani de la comiterea faptelor. Este pentru prima dată când un parlamentar de Gorj are un astfel de demers.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *