Complexul Energetic Oltenia a scos la licitație, în ianuarie 2021, serviciile pază bunuri și obiective la sedii si subunități aparținând companiei energetice, valoarea estimată fiind de 54 de milioane de lei (10,8 milioane de euro).
Încă din timpul procedurilor, Victor Nicolae Mecu a stabilit o strategie cu Ion Dorinel Brînzan, secretarul comisiei de evaluare, prin care firma pe care o controlează de facto, TMG Guard SRL, la care este angajat în funcția de manager servicii private de securitate, dar la care asociat este fiul său, Lucian Mecu, să câștige contractele.
Concret, TMG Guard SRL a contestat constant procedura, așa că CEO a fost nevoită să încheie contracte, din trei în trei luni, timp de un an, iunie 2021 – iulie 2022, cu firmele cu care avea deja relații contractuale, cea mai mare ”felie” revenindu-i societății TMG Guard.
Ca urmare a unei „petiții” înregistrată la SEAP, Curtea de Conturi a efectuat un control la CEO, iar în raportul întocmit de auditorii de conturi se menționează că ”întârzierile în atribuirea Acordului-cadru sectorial de servicii de pază au condus la încheierea de contracte de servicii de pază prin procedura de achiziție Negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, fapt ce a determinat efectuarea de cheltuieli neeconomicoase ca urmare a aplicării unor tarife mai mari”.
CEO a contestat raportul Curții de Conturi, dar, pe de altă parte, a considerat de cuviință că trebuie să recupereze prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi de la proprii angajați, pe care i-a acționat în judecată. Printre aceștia se află, în mod evident, și Ion Dorinel Brînzan.
Avocatul care-l apără pe Brînzan este Viorel Găină, nimeni altul decât cel care l-a reprezentat și pe Victor Nicolae Mecu în procesul în care a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, dar și în alte litigii.
Casa de Avocatură Viorel Găină a reprezentat și firma TMG Guard SRL în unele litigii la Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor.
Revisalul, unde-i revisalul?
Până la urmă, contractul de servicii de pază a fost atribuit, iar cele mai multe loturi, 7 din 11, au fost atribuite, pe parcursul anului trecut, firmelor TMG Guard SRL și Total Force MS SRL.
În CEO era deja de notorietate faptul că Ion Dorinel Brînzan, din cadrul Serviciului Achiziții Lucrări și Servicii AM, este omul lui Mecu.
Ce s-a întâmplat în cadrul procedurilor de atribuire a contractului, dar și după aceea, este de competența organelor judiciare.
Aceste liste au fost depuse de către toți ofertanții, numai că, există informații potrivit cărora, tabelele TMG Guard SRL conțineau cel puțin 20 de persoane fictive sau cu atestate retrase, adică neautorizați, la acel moment, să efectueze activitate de pază.
La finalizarea procedurii, mai exact la momentul atribuirii contractului CEO avea obligația, conform caietului de sarcini, să solicite extras REVISAL de la ITM Gorj pentru fiecare angajat menționat în listele amintite: ”Ofertantul va face dovada, la momentul semnării contractului, că are înregistrați în REVISAL agenții de securitate necesari prestării serviciilor de pază, precum și încadrarea acestora în baza unor contracte individuale de muncă pe o perioadă de timp de cel puțin egal cu perioada contractului. Contractele individuale de muncă ale agenților de securitate care vor presta serviciile de pază trebuie să fie înregistrate la organele teritoriale de muncă”.
”Întâmplător”, cel care trebuia să ceară dovada reprezentanților TMG Guard SRL că acele persoane sunt angajate cu contracte individuale de muncă a fost… Ion Dorinel Brînzan! Acest lucru nu a fost făcut pentru că ar fi ieșit la iveală faptul că unii dintre agenții menționați în tabele erau doar niște nume și atât.
Dovezi
Ion Dorinel Brînzan s-a pensionat, în urmă cu câteva luni, de la CEO și, în scurt timp, a început serviciul la… TMG Guard SRL, câștigătoarea licitației.
Zilnic, Brînzan poate fi văzut venind, conștiincios, la sediul TMG Guard SRL, din strada Narciselor, pe centura municipiului Tg-Jiu, în jurul orei 7,30 – 8,00 dimineața și plecând la finalizarea orelor de program, în jurul orelor 16,00.
De exemplu, luni, 20 martie a.c., Dorinel Brînzan a început munca la ora 7,35 și a plecat cu două ore înainte de finalizarea programului.
A doua zi, marți, 21 martie, Brînzan a ajuns la sediul TMG Guard la ora 08,07 și a plecat de la muncă la 16,26.
Schimbarea de la CEO la TMG nu a fost atât de mare pentru Brînzan, pentru că tot în slujba lui Mecu se afla, numai că, de data asta, ”la negru”.
De ce acceptă Brînzan…
… să muncească fără forme legale, e simplu: Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, la art.74, prevede că ”Ofertantul declarat câştigător cu care entitatea contractantă a încheiat contractul sectorial nu are dreptul de a angaja sau încheia orice alte înţelegeri privind prestarea de servicii, direct sau indirect, în scopul îndeplinirii contractului sectorial, cu persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire sau angajaţi/foşti angajaţi ai entităţii contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire cu care entitatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire a încetat relaţiile contractuale ulterior atribuirii contractului sectorial, pe parcursul unei perioade de cel puţin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancţiunea rezoluţiunii ori rezilierii de drept a contractului respectiv”.
Etic și moral ar fi ca CEO să anuleze contractele încheiate cu firmele lui Mecu, înainte ca acest lucru să-l facă organele abilitate.
Mecu amenință cu pușcăria pe cei care pot colabora cu organele
Victor Nicolae Mecu și unul dintre angajații săi de încredere, Cosmin Emilian Unguru, continuă să le transmită amenințări foștilor angajați, care dețin dovezi indubitabile în legătură cu infracțiunile săvârșite în firmă, că o să înfunde pușcăria, dacă vor colabora cu organele de anchetă. Fostul ofițer de informații ar trebui să știe că acțiunile sale de acest fel frizează penalul, la modul grosolan.