„Conducerea partidului a analizat și discutat în toată această perioadă rezultatele alegerilor parlamentare. Decizia unanimă a fost să rămânem consecvenți în a fi de partea cetățenilor, urmând să comunicăm în perioada următoare proiectele concrete la care lucrăm în acest sens. Tot astăzi s-a stabilit că Alin Văcaru, actual Secretar General Adjunct, va ocupa funcția de Secretar General interimar până la următorul Congres”, a declarat Victor Ponta, președintele PRO România.
Totodată, BEx PRO România a decis înființarea mai multor grupuri de lucru și numirea unor responsabili pentru acestea, respectiv:
– Grup de Negociere privind alianțele locale – Marian Neacșu
– Grup de inițiativă privind Grupul Aleșilor Locali – Felix Rache
– Grup de dezbateri ideologice – Corina Crețu
– Grup de analiză privind situația fuziunii cu ALDE – Adrian Țuțuianu
– Grup de planificare strategică – Silviu Predoiu
„PRO România își continuă misiunea de a crea unitate în societatea românească, prin implementarea de proiecte care se adresează tuturor celor care cred în dezvoltarea socială și economică stabilă și predictibilă”, se arată într-un comunicat de presă făcut public și de Victor Ponta, liderul partidului care a anunțat, după parlamentare, o retragere din viața politică a formațiunii.
0 1.340