Rovinăreanul Gabriel Alexandru Vasiliu nu a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pentru proxenetism, trafic de persoane și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, aplicată, în decembrie, de către Tribunalul Gorj. La finalul lunii mai, pompierul de la Minprest Serv a primit și sentința definitivă, Curtea de Apel respingând apelul lui Vasiliu, dar și cel al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, procurorii dorind o sentință și mai dură. Pedeapsa a rămas însă de trei ani și interzicerea unor drepturi deoarece acesta și-a recunoscut vina încă de la fond. A fost introdus imediat după gratii, iar familia și cei apropiați îi cer să fie curajos și să aibă răbdare.
Gabriel Alexandru Vasiliu este căsătorit și a fost, anterior, concurent la un cunoscut show de televiziune.