AUR a fost marea surpriză a alegerilor parlamentare din 6 decembrie. A obținut la nivel național un scor de peste 9%. Într-un interviu acordat unui post local de radio, George Simion spune că rezultatul a fost realizat datorită unei organizări exemplare pe internet, pe rețelele de socializare. Liderul AUR este nemulțumit că România este una din cele mai bogate țări din Europa, dar populația este “sărăcită”. „La Gorj, e petrol la Țicleni, termocentrala de la Rovinari e căpușată politic de ani de zile, hidrocentralele de pe Jiu sunt blocate, deși au ajuns la 98% grad de realizare”, a declarat George Simion. AUR a fost votată în județul Gorj de aproape 16.000 de gorjeni. S-a clasat pe locul 4, după PSD, PNL și USR Plus. George Simion a fost prezent, duminică, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, unde a venit să le mulțumească gorjenilor care au votat formațiunea pe care o conduce.
AUR a fost chemată la guvernare atât de PNL, cât și de PSD, însă George Simion a anunțat că nu va face coaliție de guvernare cu nimeni. “ Nu suntem pregătiți, în acest moment. Am fi a 5-a roată la căruță, am servi mecanismului existent. Noi vrem să schimbăm cu totul sistemul”, mai spune liderul Alianței pentru Unirea Românilor.
0 423