Actualitate

Gorj. Drumuri NEASFALTATE în mai mult de jumătate din sate. VEZI în ce COMUNĂ

Din cele zece sate componente ale comunei Stănești, în șase dintre ele nu există nici măcar un metru de asfalt. Noul primar, Constantin Bicheru, și-a propus să schimbe situația.

Constantin Bicheru a găsit multe probleme la Stănești. Pe lângă cele de infrastructură, noul edil spune că primăria se confruntă și cu dificultăți financiare. În plus, anumite proiecte sunt blocate. Unul dintre ele este investiția de alimentare cu apă. Proiectul, realizat în proporție de 85%, a fost abandonat din 2015. „Am găsit o situație nu chiar plăcută, dar nu cred că este important, în momentul de față, cum am găsit și ce am găsit. Important este să ne mobilizăm, ca cetățenii să beneficieze de anumite lucruri. Situația nu e plăcută din punct de vedere financiar, din punct de vedere al investițiilor, din punct de vedere al proiectelor, sunt proiecte blocate. Obligația noastră, în momentul de față, este să rezolvăm aceste probleme. Am început demersurile pentru deblocarea proiectelor blocate acolo unde a fost cazul. Chiar am întâmpinat probleme cu administratorul unei societăți care are o lucrare de alimentare cu apă și cu care, din păcate, nu am putut lua legătura, el fiind într-o situație generată de COVID. Așteptăm să se refacă, să putem imediat să atacăm această problemă. Investiția a fost realizată în proporție de 85% și plătită, în schimb, din 2015 încoace, nu știu din ce cauză, nu s-a mai continuat lucrarea. Este obligația noastră, în momentul de față, să acționăm în consecință și să finalizăm această investiție. Priorități sunt destul de multe, în primul rând, avem o situație chiar critică în comună, întrucât, în 2020, avem șase sate din zece neasfaltate. Avem o diferență de alimentare cu gaze pe anumite zone și, pe lângă acestea, sunt foarte, foarte multe lucrări care trebuie făcute”, a conchis primarul comunei Stănești.

 

Citește și:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *