Plenul Camerei Deputaților a votat, în ședința de marți, amendamentul deputatului PNL, Dan Vîlceanu, la Legea Pensiilor, prin care locuitorii din Bâlteni, Ionesti, Prigoria, Bustuchin, Câlnic, Roșia de Amaradia, afectați de poluarea remanentă, vor ieși la pensie mai devreme cu 2 ani. Deputatul liberal amintește că, în urmă cu 2 luni, a avut prima intervenție pentru modificarea Legii Pensiilor. În urma amendamentului său, în 10 localități din Gorj s-a redus vârsta de pensionare.” Toate localitățile învecinate acestor 16, pe o rază de 8 kilometri, vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani. Această reducere se aplică în peste jumătate din localitățile județului”, ne-a declarat Dan Vîlceanu. După ce a trecut de Camera Deputaților, ultima inițiativă pentru reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Dan Vîlceanu spune că modificările aduse Legii Pensiilor vor intra în vigoare, începând cu acest an, pentru toate localitățile din județ în care s-a decis reducerea vârstei de pensionare. Liviu Cotojman spune că locuitorii comunei Roșia de Amaradia, care se apropie de vârsta de pensionare, așteaptă cu nerăbdare să poată beneficia de pe urma reducerii vârstei cu 2 ani. Edilul afirmă că, în urma modificărilor aduse de deputatul Dan Vîlceanu la Legea Pensiilor, foarte mulți cetățeni din comuna sa vor putea beneficia de pensionarea anticipată.