Actualitate

Gorj: Verificări la ADĂPOSTURILE ANTIAERIENE

Județul Gorj are 74 de adăposturi pe care gorjenii le pot folosi în caz de război, însă 35 dintre ele nu sunt funcționale.

Autoritățile din județul Gorj fac verificări la adăposturile antiaeriene după ce Rusia a invadat Ucraina. Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, le-a transmis, în urmă cu aproximativ două săptămâni, o adresă, primarilor din județ, prin care a cerut verificarea și operaționalizarea adăposturilor antiaeriene.

Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, în Municipiul Târgu-Jiu, sunt 46 de adăposturi, însă, doar 26 operative. Acestea pot găzdui mai puțin de 3000 de persoane.” La nivelul județului Gorj, în mediul urban, sunt 62 de adăposturi civile, iar 27 nu sunt funcționale, din păcate. La nivel rural, există doar 12 adăposturi, dintre care doar 4 funcționale. De-a lungul timpului, acestea s-au degradat. Primarii, care sunt președinții comitetelor pentru situații de urgență locale, nu au avut și nici nu au manifestat un interes pentru a întreține aceste adăposturi. La Târgu Jiu, sunt 46 de adăposturi, iar 26 sunt operative. Acestea pot să găzduiască circa 3.000 de persoane. Este destul de puțin. Împreună cu Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență am transmis primarilor o adresă, în urmă cu aproximativ două săptămâni, prin care am solicitat verificarea și operaționalizarea adăposturilor antiaeriene. Verificările vor fi făcute în primă fază de președinții comitetelor locale pentru situații de urgență, urmând ca, apoi, să facă verificări și Instituția Prefectului, împreună cu ISU”, a conchis prefectul Marcel Iacobescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *