Un bărbat fost reținut de procurorii DIICOT Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și camătă.
„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie 2022 – octombrie 2022, inculpatul a procurat droguri de mare risc (cocaină), pe care ulterior le-a porționat și vândut contra sumei de 100 euro pentru o doză diferiților consumatori de pe raza județului Gorj, cu preponderență din municipiul Târgu Jiu.
De asemenea, în perioada ianuarie 2019 – octombrie 2022, inculpatul a dat bani cu dobândă, ca îndeletnicire, fără a fi autorizat în acest sens, mai multor persoane, percepând o dobândă în cuantum de 20% pe lună pentru sumele împrumutate.
În urma punerii în aplicare pe raza județului Gorj a 4 mandate de percheziție domiciliară, au fost descoperite și ridicate 22,99 grame Cocaină, trei grindere și sumele de 550 euro şi 7.540 lei.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane“, se arată într-un comunicat al DIICOT. Suspectul a fost arestat pe o perioadă de 30 de zile.
0 1.171