Un gorjean din comuna Dănciulești a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
„În după-amiaza zilei de 04.11.2023, în jurul orelor 16:04, pe fondul unei stări conflictuale recente (un conflict fizic minor desfășurat anterior la localul aparținând SC RALSOFAD SRL din aceiași localitate), inculpatul C.E., aflat în stare de recidivă, după ce s-a întâlnit cu persoana vătămată D.I., pe Strada Principală din satul Obârșia, comuna Dănciulești, județul Gorj, l-a lovit puternic și repetat pe aceasta, cu pumnii și mai ales cu picioarele, în zona toraco-abdominală, provocându-i astfel leziuni interne grave care i-au pus în pericol viața şi care, fără intervenţia chirurgicală de urgenţă, ar fi condus în mod previzibil la deces.
În data de 05.11.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi reţinerea acestuia pe o durată de 24 de ore.
Prin ordonanţa din data de 05.11.2023, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.E. şi s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, care a fost admisă de judecătorul de la Tribunalul Gorj“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.