Eveniment

Gorjeni puși sub acuzare în dosarul fraudelor bancare

Procurorii şi poliţiştii braşoveni au pus sub acuzare zece persoane, printre care se numără mai mulți gorjeni, în dosarul de fraude bancare, în care membrii unei grupări de infractori sunt suspectaţi că au obţinut datele bancare ale unor persoane şi au făcut transferuri ilegale din conturile acestora.

Prejudiciul estimat în anchetă se ridică la 600.000 de lei, fiind identificate 51 de victime din mai multe judeţe ale ţării. Trei dintre inculpaţi au fost plasaţi sub control judiciar de către procurori. Alţi şapte au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au decis, în cazul a şase emiterea de mandate, iar al şaptelea fiind pus sub control judiciar de către instanţa de judecată. Procurorii au contestat decizia cu privire la acest al şaptelea inculpat.

„Smishing”, modul de operare

Dosarul vizează infracţiuni de înşelăciune şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin modul de operare „smishing” (o combinaţie a cuvintelor „SMS” şi „phishing”, smishing implică trimiterea de mesaje text deghizate în comunicări de încredere de la companii mari şi cunoscute. Utilizatorii sunt deosebit de vulnerabili la înşelătoriile prin SMS, deoarece mesajele text sunt livrate ca text simplu şi par mai personale.- n.r.)
„În fapt s a reţinut că începând cu luna octombrie 2023 făptuitorii transmiteau mesaje text prin care informau persoanele vătămate faptul că pe contul bancar au o plată în aşteptare către un comerciant, fiind îndrumaţi să apeleze un număr de telefon asociat cu banca. Având reprezentarea că situaţia expusă este una reală, persoanele vătămate apelau numărul indicat, ocazie cu care intrau în legătură cu o persoană care se recomanda că fiind funcţionar bancar. În cadrul discuţiilor telefonice autorii obţineau datele cardurilor bancare, pe care le foloseau pentru a efectua tranzacţii frauduloase”, informează, duminică, anchetatorii.
Oamenii legii au efectuat în Gorj percheziții la adrese din Drăguțești, Văcarea și Bumbești Jiu. În cazul unei percheziții, fratele unuia dintre suspecți acuză mascații că l-au bătut, bărbatul ajungând la spital cu o serie de traumatisme și echimoze.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *