Dezvăluiri

Greva foamei pentru aplicarea Legii nr.197/2021. Lider din CE Oltenia: Dorim să vorbim cu premierul

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, anunță că, miercuri, va intra în greva foamei, în fața Guvernului României, pentru deblocarea Legii nr.197/2021.

Nicu Bunoaica spune că a decis să apeleze la protestul extrem după vizita de vineri, în Gorj, a ministrului Energiei, Virgil Popescu. Liderului Sindicatului Solidaritatea 2013 i s-a părut ”o bătaie de joc la adresa minerilor și energeticienilor”. Nicu Bunoaica anunță că, miercuri dimineața, va intra în greva foamei, în fața guvernului, pentru legea de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. “ În urma vizitei lui Virgil Popescu, care a fost o bătaie de joc la adresa minerilor și energeticienilor, am decis să facem greva foamei pentru aplicarea Legii nr.197/2021, începând de miercuri, de a ora 8:00, în fața Guvernului României. Dorim să vorbim cu premierul și să punem în aplicare această lege. În ceea ce privește această lege, s-a luat o decizie la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu se implementează, pentru că cei de la guvernare nu doresc să pună, deocamdată, în aplicare actul normativ. În aceste condiții, am discutat cu colegii de la Ișalnița, Turceni și Jilț ca să protestăm. Am vorbit chiar și despre varianta de a opri chiar și lucrul timp de 3 ore, pentru că ne permite legea acest lucru. Eu mă voi implica pentru zona Lupoaia. Miercuri, eu voi merge să stau în fața Guvernului neclintit, în greva foamei, până când această lege se va pune în aplicare”, a adăugat liderul sindical.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *