Ultima oră

Guvernul dă bani oamenilor afectaţi de inundaţii. Cîţu: „Familiile vor primi între 1.500 de lei și 5.000 de lei”

Premierul Florin Cîţu a anunţat, duminică, faptul că toate persoanele care au rămas fără case în urma inundaţiilor din ultimele zile vor primi ajutoare.

În plus, şeful Guvernului a spus că vom avea o hotărâre de guvern ce va simplifica acordarea banilor, iar el va merge pe teren pentru a se asigura că ajutoarele ajung la cei care au nevoie de ele.

„Anunţ acum o Hotărâre de Guvern pentru a ne asigura că ajutoarele de urgență ajung rapid la persoanele care au nevoie. Vom da o Hotărâre de Guvern care să instituie o derogare de la procedura normală de acordare a ajutoarelor de urgență.

Câţi bani primesc familiile afectate de inundaţii

Această hotărâre stabilește sume fixe, în funcție de gradul de afectare a gospodăriilor. Comisia de evaluare a pagubelor din prefecturi face evaluarea în teren, întocmește liste, listele se depun, se centralizează și se trimit ministerului, apoi se aprobă ajutorul final.

Este o procedură care a fost și anul trecut, a expirat în decembrie și doar o prelungim acum și o lăsăm pentru tot restul anului, simplificăm lucrurile practic”, a explicat premierul.

„Anul trecut, cuantumul a fost de 4.000 de lei pentru familiile cu gospodăriile afectate în proporție de 75%

– 2.000 de lei pentru familiile cu gospodăriile afectate în proporție de 50%-75%

– 1.500 de lei pentru familiile cu gospodăriile afectate în proporție de 25%-50%

– 5.000 lei suplimentar familiilor persoanelor decedate. Acestea sunt sumele de la care pornim”, a anunţat, duminică, premierul Florin Cîțu, într-o şedinţă de urgenţă cu prefecţii.

„Vreau să vă avertizez că mă voi deplasa personal acolo unde aceste ajutoare trebuie să ajungă să mă asigur că ajung”, a adăugat şeful de la Palatul Victoria.

Cîţu: Suntem în căutarea unui bărbat care a fost luat de ape vineri

De asemenea, prim-ministrul Cîţu a transmis şi condoleanţe famiilor celor două victime ale inundaţiilor şi a anunţat că autorităţile caută o persoană luată de ape încă de vineri.

„E nevoie de implicarea tuturor prefecților, trebuie să mergeți pe teren acolo unde este nevoie! Să fiți unde e nevoie, să avem imediat o evaluare a situației. (…)

Din păcate, avem două decese confirmate și suntem în căutarea unui bărbat care a fost luat de ape în cursul zilei de vineri. Transmit pe această cale condoleanțe familiilor!”, a spus premierul Florin Cîțu.

În ultimele zile, 77 de localități din 26 de județe și municipiul București au fost afectate de vremea rea, a spus premierul.

S-a intervenit pentru evacuarea apei din 24 de case, 273 de curți, 22 de subsoluri și beciuri și 42 de străzi. Au fost afectate 25 de autoturisme.

Sursa: antena3.ro

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *