Ultima oră

Guvernul se pregătește să renunțe la banii fizici în România!

Este ceva vreme de când se vehiculează că România va trece la moneda electronică. Și deși acest lucru poate veni la pachet cu câteva beneficii, banii electronici sunt periculoși, spun specialiștii.

Potrivit unui proiect legislativ aflat pe masa Guvernului, comercianții care operează pe teritoriul României vor fi obligați să accepte cel puțin un instrument de plată fără numerar. Mai mult decât atât, de la data de 1 ianuarie 2026, toate instituțiile publice vor avea obligația să asigure încasările în numerar doar prin unitățile CEC, prin Poșta Română sau prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate. Totodată, plata salariilor va fi efectuată fără numerar, cu excepția persoanelor vulnerabile.

Asigurându-se o perioadă de tranziție, astfel încât să se poată operaționaliza sistemele moderne de plată, începând cu data de 1 ianuarie 2026, instituțiile publice au obligația să asigure încasările în numerar doar prin unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A., prin Compania Națională „Poșta Română” – S.A, prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede, pe bază de convenții încheiate cu persoanele abilitate, cu condiția asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operațiuni.

Totodată, ”plățile de natură salarială plătite de angajator, pensiile, indemnizațiile și alocațiile de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”.

Prin excepție, consumatorul vulnerabil poate solicita și primi plata în numerar a drepturilor menționate.

De asemenea, în scopul impulsionării utilizării mijloacelor moderne de plată, proiectul prevede ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar.

De asemenea, este majorată, de la 200 lei, în prezent, la 500 lei, suma ce poate fi oferită ca avans în numerar la terminalele de plată, în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante.

Instituțiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului.

Acțiunile de deschidere, administrare, retragere, interogarea soldului, plățile online și închiderea contului de bază, folosit în relația cetățeanului cu statul, vor fi lipsite de comisioane, în limita veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București.

Proiectul mai prevede că Banca Națională a României are obligația de a pune la dispoziția consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată. Site-ul internet oferă inclusiv informații cu privire la sediile prestatorilor de servicii de plată și la localizarea bancomatelor și a automatelor ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede ale acestora. Prestatorii de servicii de plată transmit Băncii Naționale a României, cel puțin o dată pe lună și ori de câte ori operează modificări”, scrie profit.ro.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *