A început operațiunea „pliantul electoral”. Aproape că nu mai există candidat la un post de primar sau de consilier județean care să nu fie scos câteva sute de bucăți pliante sau câteva mii de chestii cu poze care să atragă prin luciu alegătorul. Este greu de crezut că cineva va sta să lectureze toate pliantele sau afișele. Nu știu de ce mai pun panourile de afișaj. Sunt unii candidați care chiar ajung să lipească acolo afișe cu ideile programatice, cu planurile pentru următorii ani, cu proiectele pentru comunitate, cu zbaterea de idei pentru Binele public. Puneți sau nu ghilimelele.
Pe vremuri lumea chiar lectura astfel de chestii. Acum nici măcar nu mai sunt afișate pe toate panourile. Mai mult de jumătate din acestea au rămas neacoperite. Unora le este jenă să mai pună ceva pe acolo, alții știu deja rezultatul și nu mai dau banii pe la tipografii sau pe la imprimante, să consume degeaba hârtia lucioasă și rezistentă la apă. Chiar degeaba.
Apoi mai este jena alegătorului care a devenit extrem de rușinos în fața panourilor și nici măcar nu mai trece pe lângă afișe, să nu fie făcut de râs de consăteni, colegi sau pietoni. Unii chiar ar putea să îl apostrofeze că dorește să se informeze sau că ține cu unul sau cu altul. Alții i-ar spune că „Nu ai cu cine!” după atâția ani. Că sunt tot ăia, doar că au trecut la alte partide. Că degeaba mergi la vot pentru că totul este decis de partide, care promovează numai anumite categorii de candidați. Adică pe unii foarte cunoscuți sau pe alții care au foarte mulți bani.
Nici nu mai trebuie să fie cunoscuți și competenți, dacă au foarte mulți banii. Banii plasați la partid ca donație sau pe unde mai trebuie țin loc de competență sau de notorietate. Astea nu mai contează, de asemenea, în cazul unor piloși foarte puternici: membri de familie, nepoți, nepoate, unchi, fine, fiice, veri, verișoare, foști parteneri de afaceri, interpuși pe ici pe colo, oameni cu debite și oameni cu creanțe. Toți sunt preferați de partide, deși mai scapă și câte un competent care a așteptat vreo 20 – 25 de ani și care crede că la un moment dat îi va veni și lui rândul, să arate de ce a intrat în politică. Și îi vine rândul pe la 55 de ani și atunci află ca are cancer și 6 săptămâni de trăit și nu mai apucă să demonstreze de ce a făcut prin 2001 pasul către politică.
Mai sunt unii care intră în politică și în campania electorală doar pentru a se face cunoscuți. Este abia prima etapă din viața unui politician proaspăt. Tinerii se cresc; la următoarele alegeri devin buni pentru a fi aruncați în luptă, să intre în consiliul local sau județean sau chiar să devină primari. Unii sunt cunoscuți și nu mai participă la emisiuni sau nu mai dau banii pe pliante sau pe afișe pentru că preferă noul trend, acela al promovării pe rețelele de socializare, că „acolo este viața”, cum cred unii. Și se tot înregistrează și tot trimit clipuri pe facebook și pe tik tok sau care o mai fi.
Totul pentru alegeri, totul pentru partid, totul pentru funcție. Sunt devizele care îi animă pe cei angrenați cu trupul și cu sufletul în campania electorală. Ei cred că îngrășatul porcului cu o lună înainte de examen chiar contează. Astfel, îi vezi peste tot: la târguri, la zilele comunei, la zilele orașului, la centrul de recrutare, la coadă la impozite, la gară și autogară, la intrarea în ceva: market, piață, wc, metrou, subsol, la semafor. Ei împart pliante, chiar dacă aproape nimeni nu le mai citește. Unii le acceptă de rușine sau de milă. Poate chiar seara, după ce vin de la muncă, stau în pat și lecturează despre gaze, apă, canal, parcuri industriale, locuri de muncă, despre „sănătate și educație”, că astea sunt cele mai importante, despre prețuri și inflație și cam tot ce ar putea să capteze bunăvoința alegătorului.
Alegătorul rămâne în general cu un vârtej în cap. Nu mă refer la alegătorul decis, captiv, de stânga sau de dreapta, omul care e deja setat pe vot și e hotărât de câțiva ani cu cine votează…mă refer la nehotărâți, la cei care nu se prezintă, nu participă, pentru că spun că nu are rost. Ma refer la cei care ar vota, dar nu mai ajung pentru că au avut treabă în duminica respectivă, la cei care ba merg cu toată familia și se pierd undeva pe drum, la vreun grătar și așa mai departe.
Omul care nu iese la vot de obicei, dar care este convins în campanie să iasă, acela poate decide lucrurile și poate schimba mersul treburilor și numele celui care devine primar și ales în general. Acum, rămâne de văzut cât de hotărâte sunt unele partide să vadă cât mai mulți români la vot sau dacă le convine să participe cât mai puțini, să iasă primari cu doar 10% – 15% din numărul total al cetățenilor cu drept de vot. Unii spun că acești aleși nu mai au legitimitate. O fi, dar sunt aleși. Acestea sunt riscurile democrației. Adică una primești pe pliant, pe ambalaj, și alta descoperi în mod neplăcut după patru ani că era în spatele pliantului, adică un ales incompetent și guraliv. Hai cu pliantul, dar să fie cu multe poze, că și așa nu-l citește aproape nimeni!
