Într-un document intern al Consiliului Județean Gorj se arată că certificatul de urbanism eliberat de instituție, în luna iunie, este un act de informare, care nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții, astfel că, în baza acestuia ”nu vor fi realizare lucrări de construcții/investiții noi, ci doar de finalizare a investiției existente”. În acest context, este de așteptat ca haștagiștii de la ”Declic” să ceară, în perioada următoare, în instanță, anularea certificatului de urbanism.
Liderul ADN Gorj, Nicolae Ivăniși, cel care a făcut public documentul, susține că nimic nu este întâmplător și suspectează că organizațiile de mediu au avut informații exacte în legătură cu unele documente pe care le-au contestat și se întreabă cum a fost posibil să nu se materializeze informările serviciilor secrete în legătură cu cei care au furnizat acele informații. ”E un foc încrucișat. Cu această plângere prealabilă vor să ne lovească în moalele capului, chiar dacă răspunsul Consiliului Județean Gorj este de zece plus, ca să nu se mai finalizeze hidrocentralele de pe Jiu, iar județul să moară încet. Ne-au închis aceste investiții uriașe cu o grămadă de bani în ele, cu grad de realizare peste 80%, un ONG, Bankwatch, pe un complet de judecată la Curtea de Apel București, cu un judecător care a suspendat și acordul de mediu al carierei Roșia. Dă-mi voie să cred că aceste coincidențe sunt putrede, dar în acest caz, voi merge la fiecare termen să stau în sala de judecată, în prima bancă, și să mă uit în ochii judecătorului. aș vrea să se declasifice informările serviciilor secrete care știu că există, s-au făcut informări cu privire la aceste organizații de mediu, care au mers țintă și se putea lăsa cu dosare penale și arestări”, a declarat Ivăniși, la Tele 3.
Trebuie spus că…
…Hidroelectrica a demarat lucrările la amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbești în martie 2014, având toate avizele și autorizațiile necesare, numai că, peste mai bine de trei ani și jumătate, în decembrie 2017, Curtea de Apel București a dispus anularea autorizațiilor de construire emise de consiliile județene Gorj și Hunedoara, cu toate că la acel moment stadiul lucrărilor de construcție era finalizat în proporție de 88%, iar cel al montajelor echipamentelor mecanice și electrice, de 74%, fiind cheltuite deja peste 175 de milioane de euro. Mai mult, în acea iarnă, chiar înainte de Crăciun, 400 de oameni, salariați de la firmele constructoare Romelectro, SAEM Energomontaj și Hidroconstrucția SA, au fost trimiși acasă, în șomaj.
Cine coordonează asociația Declic
Platforma Declic.ro, una dintre cele care au susținut și finanțat protestele #re-zist, inclusiv prin realizarea câtorva mii de pancarte distribuite participanților la manifestații, este deținută de doi afaceriști care, după ce și-au îngropat socie-tățile și și-au înșelat creditorii, s-au dedicat activismului public, cu fonduri ne-rambursabile de la norvegieni sau organizații din SUA. Tudor Iulian Brădățan și soția acestuia, Elena Roxana Pencea, au înființat și radiat, din 2005 până în 2011, societățile Solaris Consulting SRL și Etno Grup SRL, în cazul celei din urmă, printre creditorii care nu și-au mai recuperate niciodată banii aflându-se și o fundație a prințului Charles, potrivit unor dezvăluiri publicate pe voxpublica.
Dupa aia sa se duca domnul Ivanis sa priveasca si albia secata a riului Jiu. Proiectul asta a fost o imensa prostie si o batjocura la adresa naturii inca de la inceput. S-au gindit ei sa traga apa din Jiu prin niste tunele sapate in munte pt ce? Pentru o cantitate infima de energie raportat la nevoile si consumul national? Acum, cind preturile la gaze si energia electrica (preturile reale nu alea umflate care ajung pe factura noastra) sint la minimuri istorice? Ca si in cazul microhidrocentralelor o sa se distruga poate iremediabil un colt superb de natura, pentru ce? Acum nici macar nu mai e vorba de vreun cistig energetic, sint in joc doar ambitii politice si frica celor care au aprobat o asemenea monstruozitate ca s-ar putea sa raspunda pentru banii aruncati. Daca prostia asta o sa fie finalizata, in maxim 15 ani marea lor hidrocentrala o sa intre in paragina si nu o sa fie altceva decit un morman de fier vechi ruginit pe albia unui riu superb. Asa cum s-a intimplat si se va intimpla in cazul microhidrocentralelor. Merg 2-3 ani cu randament discutabil, dupa aia intra in paragina, nu se mai intereseaza nimeni de ele si ramin doar albiile riurilor distruse in mod iremediabil. Bine, mai sint si banii din certificate verzi care ramin in buzunarele investitorilor si ai celor care i-au ajutat (cred ca mai multi in buzunarele celor din urma). Pentru ca, sa nu uitam: sunt construite cu bani ce provin in majoritate de la statul roman pt. a baga bani in buzunarul celor care le fac. O prostie mai mare cu cred ca exista in vreo tara din lumea asta. Statul roman distruge cu buna stiinta tara, bineinteles, cu un scop nobil, energia verde, iar banii din energia asta verde se duc in buzunarelor unor afaceristi dubiosi si ai celor care ii sprijina: politicieni fara scrupule. Nimic nu mai conteaza atunci cind e vorba de bani! Se gindeste cineva la fauna, la habitatul natural al vietuitoarelor din riurile astea? Sa fim seriosi… Sint povesti de spus la copii… Copiii le iau de bune… Pin cresc si ei si vad ca e mai bine cu bani in cont, SUV, vila etc. etc. etc.
Ca tara, nu mai avem nicio sansa…
Lucrările de pe Jiu trebuie continuate și hidrocentrale trebuie puse în funcțiune!
Nu influențează negativ nici flora nici fauna. Astea sunt povesti cu anumite interese. Am trăit atâția ani cu Jiul negru de cărbune… Nici flora nici fauna nu au pierit.
In cazul acestei ticalosii nici macar nu este vorba de certificate verzi, este un proiect pe care mai vor sa arunce 60 de milioane de euro (care ajung la cine trebuie) pentru ca apoi sa nu-l poata niciodata amortiza. Este pentru noi toti o pierdere enorma nu doar in materie de patrimoniu natural, dar si financiar vorbind. Tot ce se poate rational este sa se opreasca acum, ca sa minimizeze pierderile. Sa nu mai cheltuiasca bani pe avocati, studii false, paza/iluminarea unor cladiri inutile si urate si cine stie ce cheltuieli absurde mai au inca la acest proiect inutil. Sa demoleze si sa recicleze cat se mai poate.
Certificate verzi nu primesc decat hidrocentralele sub 10 MW si care au intrat in productie pana in decembrie 2016. Deci nu se incadreaza sub nicio forma la certificate verzi. Ar fi si culmea, sa zica cineva ca distrugerea unui parc national este o activitate verde!