Ulterior, Ciprian Bucur a fost numit cu 73 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi trei abţineri ca secretar general adjunct al Senatului. Atât revocarea din funcţie a lui Ciprian Bucur, cât şi numirea secretarului general şi secretarului general adjunct al Senatului au avut loc prin vot secret electronic.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a amintit că, potrivit regulamentului forului legislativ, secretarul general este propus plenului de Biroul permanent.
Liderul grupului USR, Radu Mihail, şi-a exprimat nemulţumirea că partidului său, „singurul din opoziţia democratică din Senat”, nu i-a revenit o funcţie de secretar general adjunct, fapt care ar constitui „un derapaj”.
Vicepreşedintele PNL al Senatului Alina Gorghiu a afirmat că Ciprian Bucur, care a fost propus de USR la începutul legislaturii ca secretar general şi s-a dovedit a fi „un profesionist”, „un om care s-a descurcat în hăţişurile Senatului”, a fost propus, marţi, de PNL, fiind votat în plen, prin înfiinţarea celei de a patra funcţii de secretar general adjunct.